Selecționerul Mircea Lucescu, despre adversarele din preliminariile CM 2026: E o grupă echilibrată
"Noi avem un grup competitiv, un grup puternic, care va lupta pentru a merge la Mondial. Trebuie să fim optimişti, să analizăm bine adversarii şi să pregătim foarte bine meciurile", a transmis tehnicianul.
Articol de Matei Pavel, Publicat: 13 Decembrie 2024, 17:03 • Actualizat: 13 Decembrie 2024, 19:14
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României a comentat, vineri, tragerea la sorți pentru preliminariile Cupei Mondiale de Fotbal din 2026.
În grupa H, România va întâlni Austria, Cipru, Bosnia & Herțegovina și San Marino.
"E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi. Austria a terminat o grupă de la EURO pe primul loc, peste Franţa sau Ţările de Joc, nu trebuie să considerăm că e simplu să ne calificăm", a precizat tehnicianul, citat de site-ul Federației Române de Fotbal.
"Noi avem un grup competitiv, un grup puternic, care va lupta pentru a merge la Mondial. Trebuie să fim optimişti, să analizăm bine adversarii şi să pregătim foarte bine meciurile. Până la startul preliminariilor, e important că jucătorii noştri să se concentreze pe activitatea lor la echipele de club şi să vină bine pregătiţi la reunire. Este o calificare care se joacă, cu speranţă şi mult entuziasm”, a mai declarat Mircea Lucescu.
„Trebuie să continuăm să facem performanță. După 28 de ani, avem ocazia să mergem la Mondial. Barajul din martie 2026 îl avem asigurat, dar ne dorim ca la finalul anului 2025 să fim deja calificați, asta ar însemna să câștigăm pentru a patra oară o grupă, după cea de calificare la EURO, cea de la turneul final și cea din Liga Națiunilor”, a completat Răzvan Burleanu, președinte FRF.
România nu s-a mai calificat la un turneu final al Cupei Mondiale din 1998.
Ediția din 2026 a competiției se va desfășura în Mexic, SUA și Canada.
Cea mai recentă ediţie de CM, găzduită de Qatar în 2022, a fost câştigată de Argentina.
Citește și: Spania, Portugalia şi Maroc, gazdele Cupei Mondiale de Fotbal din 2030