Polo: România va juca pentru locul 9 la Campionatul Mondial din Singapore
Adversarii tricolorilor vor fi japonezii.
Articol de Matei Pavel, Publicat: 20 Iulie 2025, 09:11 • Actualizat: 20 Iulie 2025, 13:46
Naţionala de polo pe apă a României a învins reprezentativa Canadei duminică, scor 18-12, la Campionatul Mondial din Singapore.
În urma victoriei, jucătorii pregătiți de Bogdan Rath vor juca pentru pe locul 9 împotriva japonezilor.
Pe reprize scorul a fost 5-1, 3-3, 5-4 și 5-4, notează Radio România Actualități.
Cel mai bun marcator de la echipa noastră a fost Francesco Iudean (5 goluri). Au mai înscris Andrei Neamţu (3), Vlad Georgescu (3), Andrei Prioteasa (2), Andrei Ţepeluş (2), Levente Vancsik (2) și Nicolae Oanţă (1).
În cealaltă partidă pentru locurile 9-12, Japonia a trecut de Brazilia, scor 22-11.
România va juca marţi contra Japoniei pentru locul 9, în timp ce Brazilia va întâlni Canada, pentru locul 11.
Semifinalele sunt programate pe 22 iulie, iar finalele vor avea loc pe 24 iulie.











