Kyle Walker-Peters, la West Ham United
Fotbalistul a evoluat în peste 200 de meciuri pentru Southampton, dintre care 33 în sezonul trecut din Premier League, încheiat cu retrogradarea istoric de timpurie a echipei de pe coasta de sud.
Articol de Andrei Paleu, Publicat: 20 Iulie 2025, 19:10 • Actualizat: 20 Iulie 2025, 19:18
După despărțirea de Southampton, fundașul englez Kyle Walker-Peters a semnat un contract pe trei ani cu West Ham United, a anunțat duminică clubul din Premier League.
Crescut la academia lui Tottenham Hotspur, fotbalistul a evoluat în peste 200 de meciuri pentru Southampton, dintre care 33 în sezonul trecut din Premier League, încheiat cu retrogradarea istoric de timpurie a echipei de pe coasta de sud.
În vârstă de 28 de ani, fundașul are două selecții în naționala Angliei, ambele obținute în 2022.
„Simt că era momentul potrivit – am mai fost asociat cu un transfer la acest club în trecut – și sunt fericit că sunt aici acum,” a declarat Kyle Walker-Peters.
„Am vorbit cu antrenorul Graham Potter și el a avut un rol important în luarea deciziei. Întotdeauna mi-a plăcut stilul lui de joc și cred că mi se potrivește”, a adăugat el.
West Ham, care a încheiat sezonul trecut pe locul 14, va debuta în noua ediție de Premier League pe 16 august, în deplasare la Sunderland.











