Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Liga Campionilor: Nemiloasă cu Atalanta, Bayern München face un pas uriaș spre sferturi

Gazdele au reușit să marcheze golul de onoare în prelungiri.

Liga Campionilor: Nemiloasă cu Atalanta, Bayern München face un pas uriaș spre sferturi
Foto: REUTERS | Daniele Mascolo

Articol de Andrei Paleu, Publicat: 11 Martie 2026, 00:54  • Actualizat: 11 Martie 2026, 06:59

Bayern München a făcut un pas uriaș spre calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor după ce a învins categoric Atalanta cu 6-1, marți seară, la Bergamo, în prima manșă a optimilor.

Speranțele Atalantei și ale fotbalului italian au durat doar câteva minute - mai exact douăsprezece - până la deschiderea scorului de către Josip Stanisic.

De fapt, chiar mai puțin, deoarece ultimul club italian rămas în competiția supremă a fotbalului european, după eliminările lui Inter Milano - finalistă în edițiile 2023 și 2025 - și Juventus Torino în barajul pentru optimile de finală, a fost sufocat încă din start de forța bavarezilor și nu și-a mai revenit.

Și asta în condițiile în care antrenorul liderului din Bundesliga, Vincent Kompany, a decis să nu îl folosească pe Harry Kane, autor a 45 de goluri în acest sezon în toate competițiile, din cauza unei probleme la gambă, și a menajat și alți titulari.

În manșa retur, programată miercurea viitoare pe Allianz Arena, ar fi nevoie de un adevărat miracol pentru ca Atalanta, depășită în toate compartimentele jocului, să răstoarne situația sau măcar să pună sub semnul întrebării superioritatea „Rekordmeister”, care a marcat deja 28 de goluri în nouă meciuri din această ediție a Ligii Campionilor.

Un lucru este însă cert: dacă se va califica, Bayern nu va avea o misiune la fel de ușoară în sferturi, unde ar putea întâlni câștigătoarea duelului dintre Real Madrid și Manchester City.

„Ne-am pregătit pentru un meci foarte dificil, iar jucătorii mei au evoluat la un nivel incredibil, folosindu-ne punctele forte la maximum. Nu ne entuziasmăm prea repede, dar dacă jucăm la acest nivel putem merge foarte departe”, a declarat Vincent Kompany.

Bayern a dominat fără drept de apel

„Au fost mai puternici, mult mai puternici decât noi - și cred că ar fi fost mai puternici decât oricare altă echipă”, a recunoscut Mario Pašalić.

Bayern a început în forță și a amenințat poarta Atalantei încă din minutul 4, când Mickaël Olise a șutat periculos de la marginea careului, dar portarul Marco Carnesecchi a respins.

Internaționalul francez a încercat din nou pe lovitură liberă (min. 7) și apoi cu un șut ras (min. 8), iar Luis Díaz a pus și el în dificultate defensiva gazdelor, trimițând mingea pe lângă bară (min. 11).

Atalanta, care părea deja în dificultate, a fost surprinsă la o fază fixă executată rapid. Serge Gnabry a centrat din apropierea careului, iar Josip Stanisic a reluat singur din fața porții pentru 1-0 (min. 12).

Dubla lui Olise și recitalul bavarez

Atalanta a încercat să reacționeze prin Davide Zappacosta (min. 17) și printr-o lovitură de cap a lui Gianluca Scamacca ('18), dar fără rezultat.

Bayern și-a dublat avantajul în minutul 22 prin Mickaël Olise, care a înscris cu un șut plasat de la marginea careului.

Trei minute mai târziu, Olise a preluat o degajare lungă a portarului Jonas Urbig, înlocuitorul lui Manuel Neuer, și i-a pasat lui Serge Gnabry, care a marcat pentru 3-0 cu un șut încrucișat.

Scorul putea fi și mai sever până la pauză, dar Carnesecchi a intervenit salvator în fața lui Nicolas Jackson (min. 31).

În repriza a doua, Kompany i-a odihnit pe Serge Gnabry și Konrad Laimer, introducându-i pe Jamal Musiala și Alphonso Davies, decisivi la golul al patrulea al bavarezilor, marcat de Nicolas Jackson ('52).

Suporterii Atalantei au continuat însă să își încurajeze echipa, chiar și atunci când Olise a reușit dubla serii cu un gol similar celui din prima repriză (min. 64, 5-0). Festivalul bavarez a continuat la scurt timp, când Jamal Musiala a înscris și el (min. 67, 6-0).

Gazdele au reușit totuși să marcheze golul de onoare în prelungiri, prin Mario Pašalić (min. 90+3, 6-1).

Singura veste proastă pentru Bayern a fost reprezentată de accidentările suferite de Jonas Urbig, Alphonso Davies - care a părăsit terenul în lacrimi - și Jamal Musiala.

Champions League: 46 de goluri în 9 meciuri și reveniri de poveste
Fotbal internațional 15 Octombrie 2026, 08:55

Champions League: 46 de goluri în 9 meciuri și reveniri de poveste

Real Madrid și Paris Saint Germain au dominat o seară istorică, iar Liverpool și Aston Villa au reușit scoruri spectaculoase.

Champions League: 46 de goluri în 9 meciuri și reveniri de poveste
Liga Campionilor: Bodø/Glimt - Borussia Dortmund, scor 1-0
Fotbal internațional 15 Octombrie 2026, 01:32

Liga Campionilor: Bodø/Glimt - Borussia Dortmund, scor 1-0

Fredrik Sjøvold a înscris singurul gol al partidei.

Liga Campionilor: Bodø/Glimt - Borussia Dortmund, scor 1-0
Liga Campionilor: Slovan Bratislava - VfB Stuttgart, scor 0-3
Fotbal internațional 15 Octombrie 2026, 01:25

Liga Campionilor: Slovan Bratislava - VfB Stuttgart, scor 0-3

Formația germană a controlat partida și a înscris prin Deniz Undav și Ermedin Demirović, beneficiind și de un autogol al lui...

Liga Campionilor: Slovan Bratislava - VfB Stuttgart, scor 0-3
Liga Campionilor: Șahtior Donețk - AEK Atena, scor 3-1
Fotbal internațional 15 Octombrie 2026, 01:17

Liga Campionilor: Șahtior Donețk - AEK Atena, scor 3-1

Echipa ucraineană a revenit după ce a fost condusă și a obținut victoria prin două goluri înscrise în ultimele zece minute.

Liga Campionilor: Șahtior Donețk - AEK Atena, scor 3-1
Liga Campionilor: Aston Villa - Fenerbahçe, scor 6-0
Fotbal internațional 15 Octombrie 2026, 01:12

Liga Campionilor: Aston Villa - Fenerbahçe, scor 6-0

Nicolas Jackson și Ross Barkley au marcat câte două goluri pentru echipa pregătită de Unai Emery.

Liga Campionilor: Aston Villa - Fenerbahçe, scor 6-0
Liga Campionilor: Betis - Porto, scor 3-2
Fotbal internațional 15 Octombrie 2026, 00:57

Liga Campionilor: Betis - Porto, scor 3-2

Toate cele 5 goluri au fost înscrise după pauză, iar Isco a decis partida din penalty.

Liga Campionilor: Betis - Porto, scor 3-2
Liga Campionilor: PSG - Manchester City, scor 4-2
Fotbal internațional 15 Octombrie 2026, 00:53

Liga Campionilor: PSG - Manchester City, scor 4-2

Cele două goluri marcate de Erling Haaland în repriza secundă nu au fost suficiente pentru revenirea gazdelor.

Liga Campionilor: PSG - Manchester City, scor 4-2
Liga Campionilor: AS Roma - Real Madrid, scor 3-4
Fotbal internațional 15 Octombrie 2026, 00:27

Liga Campionilor: AS Roma - Real Madrid, scor 3-4

Condusă cu 3-1 până în minutul 83, echipa antrenată de José Mourinho a înscris de trei ori în șapte minute

Liga Campionilor: AS Roma - Real Madrid, scor 3-4

Radio România

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
NEAMȚ: Centru de sănătate mintală şi prevenire a adicţiilor destinat copiilor, construit de CJ cu fonduri europene

NEAMȚ: Centru de sănătate mintală şi prevenire a adicţiilor destinat copiilor, construit de CJ cu fonduri europene

Centrul va oferi servicii de consiliere psihologică, consultaţii medicale, psihoterapie, precum şi programe de recuperare şi...

NEAMȚ: Centru de sănătate mintală şi prevenire a adicţiilor destinat copiilor, construit de CJ cu fonduri europene
Acţiune de deszăpezire pe Transfăgărăşan, vineri dimineață | VIDEO

Acţiune de deszăpezire pe Transfăgărăşan, vineri dimineață | VIDEO

„Condiţiile meteorologice impun prudenţă sporită atât pentru conducătorii auto, cât şi pentru turiştii aflaţi în zona...

Acţiune de deszăpezire pe Transfăgărăşan, vineri dimineață | VIDEO