Ajuns la 41 de ani, starul portughez Cristiano Ronaldo este unul dintre cele mai bune exemple ale atletismului și longevității din fotbalul modern.

Într-o analiză, BBC observă că două goluri istorice de la Cupa Mondială spun povestea unei transformări radicale nu doar a fotbalului, ci și a corpurilor jucătorilor de elită.

În 1970, într-o fază care a durat puțin peste 30 de secunde, Brazilia a trecut mingea prin opt jucători înainte ca fundașul dreapta Carlos Alberto să înscrie cu un șut puternic în finala Cupei Mondiale împotriva Italiei. Golul este considerat și astăzi unul dintre cele mai spectaculoase din istoria competiției.

Cinci decenii mai târziu, în finala Cupei Mondiale din 2022, Argentina a realizat o fază colectivă similară, cu șapte pase consecutive, finalizată de Angel Di Maria în doar 12 secunde.

Potrivit doctorului Orlando Laitano, profesor la Universitatea din Florida și specialist în fiziologia efortului, acel gol al Braziliei din 1970 „nu s-ar mai produce în fotbalul actual”.

Dacă echipa Braziliei din 1970 ar putea călători în timp, acțiunea sa ar fi cel mai probabil blocată de adversarii moderni. „Cea mai mare diferență nu ar fi talentul, ci fiziologia”, spune specialistul.

O luptă pentru fiecare metru de teren

Dr. Laitano, care a colaborat cu naționala Braziliei la Cupa Mondială din 2014, consideră că fotbaliștii de astăzi sunt, din punct de vedere biologic, foarte diferiți de predecesorii lor.

Evoluția pregătirii fizice, a medicinei sportive și a tacticilor de joc a transformat fotbalul de elită într-o luptă pentru fiecare metru de teren, iar acest lucru i-a obligat pe jucători să devină mai rapizi și mai puternici.

Date analizate de cercetători de la Universitatea Wolverhampton din Marea Britanie arată că fotbaliștii din prima ligă engleză au devenit atât mai înalți, cât și mai supli în ultimele cinci decenii.

Studiul, bazat pe mii de jucători din prima divizie engleză între anii 1970 și 2020, arată că înălțimea medie a crescut cu peste patru centimetri între 1973 și 2013.

Tendința a continuat în cazul portarilor și fundașilor și în ultimul deceniu, deși la mijlocași și atacanți media a scăzut ușor.

Cercetătorii au constatat și că jucătorii moderni tind să aibă corpuri mai înalte, mai slabe și cu membre mai lungi decât generațiile anterioare.

Profesorul emerit Alan Nevill, unul dintre autorii studiului, explică fenomenul prin schimbarea condițiilor de joc.

„În anii '70, terenurile deveneau foarte noroioase iarna, iar jucătorii aveau nevoie de o musculatură puternică pentru a performa. Astăzi, terenurile sunt mult mai bune, iar fotbaliștii sunt mai ușori și mai supli, putând susține efortul pe perioade mai lungi”, afirmă acesta.

Sprinturi tot mai dese și mai rapide

Mai multe studii arată că în anii 1970 și 1980 jucătorii rareori depășeau viteza de 30 km/h.

La Cupa Mondială din 2022, însă, cel puțin zece fotbaliști au depășit pragul de 35 km/h.

Mai important decât viteza maximă este însă frecvența cu care jucătorii trebuie să atingă aceste valori într-un meci.

„Atacanții din secolul trecut puteau merge o mare parte din joc și explodau doar în câteva faze. Acest lucru nu mai există”, spune profesorul Jens Bangsbo, specialist în fiziologia efortului la Universitatea din Copenhaga.

La Campionatul European din 2024, jucătorii au alergat cu viteze de peste 25 km/h de aproximativ 12 ori pe meci, potrivit UEFA.

Numărul sprinturilor diferă în funcție de poziție: fundașii centrali și mijlocașii centrali ating astfel de viteze de aproximativ opt ori pe meci, atacanții de 12 ori, iar fundașii laterali de 14 ori.

Pentru Bangsbo, cheia nu este doar viteza, ci capacitatea de recuperare.

„Fotbalul modern este, în esență, o problemă de recuperare - capacitatea de a reveni cât mai rapid după efort”, explică el.

Se joacă prea mult?

Deși distanța totală parcursă de fotbaliști nu a crescut spectaculos, intensitatea jocului a făcut-o.

În anii 1970, jucătorii parcurgeau în medie 8,7 kilometri pe meci. Valoarea a urcat la 11,4 kilometri în anii 1990, iar la Cupa Mondială din 2022 media a fost de 10,6 kilometri.

În schimb, numărul meciurilor disputate de fotbaliștii de elită a crescut.

De exemplu, fundașul olandez Virgil van Dijk a disputat deja 65 de meciuri în acest sezon pentru club și echipa națională, potrivit datelor publicate de organizația jucătorilor profesioniști Fifpro.

Fifpro avertizează că solicitările la care sunt supuși fotbaliștii nu au fost niciodată mai mari și cere măsuri suplimentare pentru protejarea perioadelor de odihnă și recuperare.

„Numărul meciurilor este cu siguranță un factor asociat riscului de accidentare”, afirmă profesorul Bangsbo.

Un studiu comandat de UEFA și publicat în 2023 a evidențiat o creștere îngrijorătoare a accidentărilor musculare la nivelul coapsei în precedentele opt sezoane. În șase din zece cazuri, accidentările s-au produs în timpul alergării sau sprintului.

„Jucătorii de astăzi evoluează la limita capacităților lor. Fără timp suficient de recuperare, corpul cedează”, spune Laitano.

Fotbaliștii joacă la nivel înalt până la vârste tot mai înaintate

Există însă și o veste bună. Progresele în medicina sportivă, nutriție, metode de antrenament și recuperare permit fotbaliștilor să își prelungească semnificativ cariera.

Vârsta medie a loturilor participante în Liga Campionilor a crescut de la 24,9 ani în 1992 la 26,5 ani în 2018.

Potrivit FIFA, ultimele trei Cupe Mondiale au fost cele mai „vârstnice” din istorie.

La turneul final din 1990 au participat doar șapte jucători cu vârsta de 35 de ani sau mai mult. La Cupa Mondială din 2022 numărul acestora a crescut la 41.

În 2026, listele oficiale FIFA indică prezența a 72 de jucători cu vârsta de peste 35 de ani. Dintre aceștia, opt au peste 40 de ani - mai mulți decât la toate edițiile precedente ale Cupei Mondiale luate la un loc.

Printre ei se află și portarul Scoției, Craig Gordon, în vârstă de 43 de ani, cel mai vârstnic jucător prezent la turneul final din 2026.

„Jucătorii care au grijă de ei și urmează programe adecvate de pregătire și recuperare au șanse mult mai mari să joace la cel mai înalt nivel pentru o perioadă mai lungă decât în trecut”, concluzionează dr. Orlando Laitano.