Pep Guardiola rămâne încă un an pe banca tehnică a Manchester City
În vârstă de 53 de ani, catalanul s-a alăturat echipei engleze în 2016, alături de care a câştigat 18 trofee până în prezent.
Articol de Matei Pavel, Publicat: 20 Noiembrie 2024, 09:34 • Actualizat: 20 Noiembrie 2024, 09:44
Antrenorul echipei engleze Manchester City, Pep Guardiola, a acceptat prelungirea contractului său cu un an.
Potrivit surselor BBC, tehnicianul a ales să semneze o nouă înţelegere pentru a-şi extinde perioada de activitate la club la 10 ani.
În vârstă de 53 de ani, catalanul s-a alăturat Manchester City în 2016, alături de care a câştigat 18 trofee până în prezent, inclusiv 6 titluri în Premier League.
În acest sezon, Man City ocupă locul al doilea, la 5 puncte în spatele liderului Liverpool.
Echipa caută să își revină după o serie de 4 înfrângeri consecutive în toate competiţiile.
Citește și: Tragerea la sorţi UEFA pentru preliminariile CM 2026, pe 13 decembrie











