PSG pierde un titular: Accidentat, Désiré Doué va lipsi câteva săptămâni
Testele medicale au confirmat o leziune la nivelul coapsei drepte.
Articol de Andrei Paleu, Publicat: 30 Octombrie 2025, 21:37 • Actualizat: 30 Octombrie 2025, 21:44
Fotbalistul Désiré Doué, mijlocaș ofensiv al echipei Paris Saint-Germain, s-a accidentat miercuri seară în meciul din deplasare cu Lorient și va fi indisponibil pentru o perioadă de câteva săptămâni, a anunțat clubul parizian printr-un comunicat oficial.
Tânărul jucător de 19 ani a fost înlocuit în minutul 63 al partidei.
Primele investigații au exclus o accidentare gravă.
Totuși, testele medicale efectuate ulterior au confirmat o leziune la nivelul coapsei drepte, motiv pentru care stafful medical al PSG estimează un timp de recuperare de „câteva săptămâni”.
„O actualizare privind starea lui Désiré Doué va fi furnizată după pauza internațională”, precizează formația pariziană, care a exclus necesitatea unei intervenții chirurgicale.
Potrivit publicației L’Équipe, surse apropiate clubului indică o perioadă de indisponibilitate de aproximativ șapte săptămâni, ceea ce înseamnă că mijlocașul ar putea reveni pe teren la începutul anului 2026.
Absența lui Désiré Doué reprezintă o pierdere importantă pentru antrenorul Luis Enrique, care mizează constant pe dinamismul și creativitatea francezului în compartimentul ofensiv al echipei.











