Farul rămâne în Superligă
În celălalt baraj, adversare vor fi luni seară, de la ora 20:30, FC Voluntari și FC Hermannstadt.
Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 31 Mai 2026, 23:28 • Actualizat: 01 Iunie 2026, 00:09
În barajul de menținere/promovare în Superligă, Farul Constanța a învins-o pe Chindia Târgoviște după executarea loviturilor de departajare.
Oaspeții au condus pe stadionul Ovidiu prin golul înscris de Daniel Florea, în minutul 8, iar gazdele au egalat prin Eduard Radaslavescu, în minutul 56.
La seria de departajare, pentru Farul au transformat Alibec, Dan Sîrbu, Ionuț Cojocaru și Grigoryan, în timp ce de la Chindia au trimis peste poartă Andrei Pandele și Iulian Roșu.
În celălalt baraj, adversare vor fi luni seară, de la ora 20:30, FC Voluntari și FC Hermannstadt, după 3-2 pentru sibieni în manșa tur.
Meciul va fi transmis de Radio România Actualități.











