Fundașul brazilian Leo Bolgado, la CFR Cluj
Gruparea ardeleană a ajuns la un acord cu clubul Leixoes pentru acest transfer în Gruia.
Publicat: 08 Iulie 2024, 09:08 • Actualizat: 08 Iulie 2024, 09:15
CFR Cluj l-a recrutat pe fundașul brazilian Leo Bolgado.
Gruparea ardeleană a ajuns la un acord cu clubul Leixoes pentru acest transfer în Gruia, notează Radio România Cluj.
La nivel de tineret, Leo Bolgado a îmbrăcat tricoul celor de la Academica de Coimbra. La seniori, stoperul a jucat în prima ligă pentru Casa Pia, dar şi pentru Leixoes în eşalonul secund.
În tricoul celei din urmă, formaţie pentru care a evoluat şi în sezonul recent încheiat, Leo a jucat 72 de meciuri, reuşind să marcheze de 6 ori.
În această pauză competiţională, CFR Cluj a mai realizat 7 transferuri.
Citește și: Mijlocașul Alexandru Cîmpanu, împrumutat la UTA Arad











