Superliga, etapa 15: Duelurile Farul – Csíkszereda și Petrolul – FC Botoșani închid runda
În weekend, etapa a oferit rezultate spectaculoase.
Articol de Andrei Paleu, Publicat: 03 Noiembrie 2025, 10:08 • Actualizat: 03 Noiembrie 2025, 10:22
Etapa a 15-a a Superligii se încheie luni, cu două partide interesante: Farul Constanța – FK Csíkszereda (ora 17:30) și Petrolul Ploiești – FC Botoșani (ora 20:30).
Constănțenii caută să profite de avantajul terenului propriu, unde a obținut până acum trei victorii, două remize și o singură înfrângere. De partea cealaltă, ciucanii traversează o perioadă excelentă – 8 meciuri consecutive fără înfrângere, cu 2 succese și 6 egaluri. Duelul de la Constanța marchează prima întâlnire dintre cele două echipe în Superligă.
La Ploiești, Petrolul primește vizita liderului FC Botoșani, aflat într-o formă remarcabilă: 9 victorii, 4 egaluri și o singură înfrângere în 14 etape. Gazdele sunt și ele neînvinse în ultimele 3 runde, cu 2 victorii și un egal, și speră să continue seria pozitivă pe „Ilie Oană”.
Înaintea acestor meciuri, runda a 15-a a oferit rezultate spectaculoase:
- Dinamo – CFR Cluj (2-1)
- Unirea Slobozia – FC Argeș (0-1)
- U Cluj – FCSB (0-2)
- UTA Arad – Metaloglobus (2-0)
- FC Hermannstadt – Oțelul Galați (1-3)
- Universitatea Craiova – Rapid București (2-2)











