Superliga: FC Hermannstadt - UTA Arad, 0-0
În urma remizei albe, cele două echipe rămân vecine de clasament.
Articol de Andrei Paleu, Publicat: 31 Ianuarie 2025, 19:11 • Actualizat: 31 Ianuarie 2025, 22:49
FC Hermannstadt și UTA Arad au remizat vineri, scor 0-0, în primul meci al etapei a 24-a din Superligă.
Singura mare şansă de gol le-a aparţinut gazdelor, când Aurelian Chiţu a trimis în bară ('44).
În minutul 61, francezul Lamine Ghezali a irosit o ocazie a oaspeţilor.
La finalul partidei, antrenorul Mircea Rednic s-a arătat dezamăgit de lejeritatea cu care elevii săi au irosit ocaziile create.
Păcat, păcat de tot efortul pe care îl facem, atâta situații clare. Au fost momente în care am vrut să dăm [mingea] spre poartă. Am încercat să driblăm, să facem combinații ...", a spus tehnicianul, citat de Radio România Timișoara.
Cele două echipe rămân vecine de clasament.
FC Hermannstadt este pe locul 9, cu 31 de puncte, la 4 puncte de ultimul loc care duce în play-off.
Cu 27 de puncte, UTA Arad este pe 10.
Citește și: PAOK Salonic, adversara FCSB în barajul pentru optimile Europa League











