Marele maestru la șah Boris Spasski a încetat din viață la vârsta de 88 de ani.

Decesul a fost anunțat de directorul general al Federației Internaționale de șah, Emil Sutovski, citat de Reuters.

Boris Spasski a fost cel de-al zecelea campion mondial la șah, titlu pe care l-a deținut între anii 1969 - 1972.

În 1972, el a jucat „Meciul Secolului” la șah cu americanul Bobby Fischer, amintește Radio România Actualități.

Disputat în plin Război Rece, meciul pierdut de Boris Spasski cu scorul de 12,5 - 8,5 l-a aruncat pe șahistul rus în dizgrația autorităților sovietice.

4 ani mai târziu, în 1978, el a devenit cetățean francez.

Fostul campion mondial la șah Anatoli Karpov, care l-a învins pe Boris Spasski în semifinalele Turneului Candidaților din 1974, a declarat la moartea fostului său adversar că acesta a fost unul dintre idolii săi, alături de Jose Capablanca.

„Când am reușit să îl înving pe Spasski, am simțit că într-un fel am învins ceva din mine, pentru că atunci mi-am bătut profesorul”, a spus Anatoli Karpov, citat de agenția de stat RIA.

Boris Spassky, povestea „meciului secolului”

Marele maestru rus a captivat imaginația a 50 de milioane de telespectatori în finala Campionatului Mondial din vara anului 1972 – un duel simbolic al Războiului Rece, desfășurat pe tabla de șah.

Timp de două luni, deținătorul titlului, sovieticul Boris Spassky, s-a confruntat cu imprevizibilul Bobby Fischer, din SUA.

Agenția France Presse a fost martoră la eveniment.

„Diametral opuși”

De o parte, Bobby Fischer, 29 de ani, de opt ori campion al SUA. „Dotat cu o energie extraordinară și o voință feroce de a câștiga, a obținut 101 victorii din 120 de meciuri în ultimii cinci ani”, nota un articol din acea epocă.

Născut în Chicago, 1943, Bobby Fischer a crescut în Brooklyn. La șase ani, sora sa i-a arătat regulile jocului de șah. A devenit Mare Maestru la 15 ani și a abandonat școala un an mai târziu. Ambițios și obsesiv, acest „fenomen” avea încredere doar în sine.

De cealaltă parte, Boris Spassky, 35 de ani, campion mondial din 1969. Jurnalist de profesie, căsătorit, tată a doi copii.

Născut la Leningrad în 1937, a fost trimis într-un orfelinat din Siberia în timpul asediului orașului. Produs al școlii sovietice, a devenit Maestru Internațional la 16 ani, campion mondial de juniori la 19 ani, apoi Mare Maestru.

„Modest, jovial și calm, adversarii îi admiră stăpânirea de sine.”

Capricii și amânări

Pentru prima dată din 1946, finala nu era exclusiv sovietică. Fischer devenea primul american care juca pentru titlu. Era nevoie de un teren neutru: s-a ales Reykjavik, capitala Islandei.

Însă Fischer a ridicat pretenții absurde: renovarea completă a sălii, mochetă nouă, aer condiționat la exact 22,5°C, izolare fonică, camere ultra-silențioase.

Cu o zi înainte de start, americanul încă nu ajunsese în Islanda. A fost nevoie de un apel telefonic de la Henry Kissinger, consilierul președintelui Richard Nixon, pentru ca acesta să accepte să joace.

„Pe 4 iulie, coboară obosit din avion. După-amiază, lipsește de la ceremonia de deschidere. Spassky cere scuze oficiale. Turneul începe pe 11 iulie, cu nouă zile întârziere.”

„Scandalul secolului”

11 iulie: Spassky ajunge cu 20 de minute înainte, aplaudat de sală. Scaunul lui Fischer este gol. Americanul apare brusc, împinge fotografii, îi strânge mâna lui Spassky și se așază.

În fața a 2.500 de spectatori, începe „Meciul Secolului”.

Partida pare echilibrată. Dar Fischer face două greșeli inexplicabile și pierde după 56 de mutări.

Furios, Fischer refuză să joace partida a doua. Spassky câștigă prin forfait. Presa internațională denunță „scandalul secolului”.

Un mare maestru ironizează situația: „După ce a cerut eliminarea camerelor, Fischer o să ceară să fie golită sala și, în final, îndepărtat Spassky.”

Fischer dispare. Următoarea partidă este programată pe 16 iulie. Un nou apel de la Kissinger îl convinge să revină.

Sala este plină, dar scena este goală: Fischer și Spassky joacă într-o cameră separată. Sovieticul acceptă condițiile, un gest pe care unii îl consideră un semn rău.

Adevărat, Spassky pierde. Următoarele meciuri se încheie cu remize sau victorii pentru Fischer.

Partidele 6 și 13: meciuri legendare

Partida a șasea este una dintre cele mai studiate din istorie. După 41 de mutări, Spassky abandonează.

„Sunt mândru de această partidă. E una dintre cele mai bune ale mele”, spune Fischer pentru AFP.

Moment iconic: Spassky aplaudă victoria rivalului său.

Sovieticul mai câștigă doar o partidă, a 11-a. Partida 13, supranumită „duelul zeilor”, se încheie cu abandonul lui Spassky.

„Îi strânge mâna lui Fischer, se așază și meditează șase minute, privind tabla.”

Fischer se apropie de titlu. Spassky cere amânarea partidei 14, apoi face șapte remize la rând.

Pe 1 septembrie, la partida 21, Spassky abandonează.

Fischer, încă dormind, este declarat campion mondial.

Pentru prima dată din 1948, dominația sovietică în șahul lumii se încheia.