Cezar Crețu ratează titlul la Chișinău
Venit din calificări, românul (25 ani, 370 ATP) s-a înclinat în fața grecului Stefanos Sakellaridis.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 31 Mai 2026, 21:30 • Actualizat: 31 Mai 2026, 23:34
Cezar Crețu a fost învins de grecul Stefanos Sakellaridis cu scorul de 6-7 (1/7), 6-3, 6-3, duminică, în finala unui turneul challenger de la Chișinău.
Venit din calificări, românul (25 ani, 370 ATP) s-a înclinat după două ore și 39 de minute de joc, la primul său meci cu Sakellaridis (21 ani, 197 ATP).
Cezar Crețu a fost recompensat cu un cec de 14.000 de euro și 54 de puncte ATP.
Turneul din capitala Republicii Moldova a fost dotat cu premii totale de 160.680 de euro.











