Handbal feminin: Norvegia și Danemarca vor disputa finala Campionatului European
Cele două echipe nordice vor reedita confruntarea din 2022.
Articol de Matei Pavel, Publicat: 14 Decembrie 2024, 09:40 • Actualizat: 14 Decembrie 2024, 11:13
Naționalele Norvegiei şi Danemarcei vor disputa finala Campionatului European de handbal feminin.
În prima semifinală a zilei, campioana europeană Norvegia a învins Ungaria, scor 30-22 (13-11).
În cea de-a doua, campioana mondială Franţa s-a înclinat în faţa Danemarcei, scor 22-24 (11-13).
Învinsele se vor lupta, duminică, pentru medalia de bronz.
Mai apoi, Norvegia și Danemarca se vor înfrunta pentru trofeul continental, o reeditare a finalei din 2022.
Norvegiencele caută să păstreze coroana, pe care au câștigat-o pe 10 ori în istorie.
România a încheiat Campionatul European pe locul 11, cu un bilanţ de 3 victorii şi 4 eşecuri