Irina Begu, în optimi la Valencia
Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 125 de la Valencia, dotat cu premii totale de 100.000 de euro.
Publicat: 12 Iunie 2024, 08:52 • Actualizat: 13 Iunie 2024, 13:27
Irina Camelia Begu (131 WTA) a avut nevoie de o oră şi 10 minute pentru a trece de slovena Tamara Zidansek, cu scorul de 6-1, 6-1.
În vârstă de 33 ani, românca a mai învins-o pe Zidansek (114 WTA), anul trecut în semifinale la Iaşi, amintește Radio Braşov FM.
Irina Begu şi-a asigurat un cec de 1.740 de euro şi 15 puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe letona Darja Semenistaja (21 ani, 116 WTA), cap de serie numărul opt.
Miriam Bulgaru (218 WTA) a fost învinsă în primul tur de rusoaica Oskana Selehmeteva (448 WTA) cu 6-2, 6-2, după o oră şi 35 de minute de joc.











