JO Paris 2024: David Popovici, în finala de 100 m liber
Campionul a ocupat locul secund în seria a doua.
Articol de Matei Pavel, Publicat: 30 Iulie 2024, 21:40 • Actualizat: 31 Iulie 2024, 08:24
David Popovici s-a calificat, marți seară, în finala olimpică de 100 metri liber de la Paris.
Campionul a ocupat locul doi în seria a doua, cu timpul de 47 de secunde şi 66 de sutimi.
Seria a fost câştigată de chinezul Zhanle Pan (47.21).
Al doilea timp i-a aparţinut australianului Kyle Chalmers (47.58), al treilea ungurului Nandor Nemeth (47.61), iar al patrulea francezului Maxime Grousset (47.63).
Britanicul Matt Richards, care la 200 metri a pierdut la două sutimi aurul în faţa lui David Popovici, nu a reuşit calificarea în finala probei.
"A fost o cursă tare. S-a înotat rapid. Avem trac, uitaţi-vă la feţele noastre înainte de start! Se vede, se simte... Am avut o seară lungă, am adormit târziu, am luat cina după un control doping şi azi a fost greu. Dar, mâine [miercuri - n. red] voi da totul. Ce va fi, vom vedea!", a spus David Popovici după semifinală.
Finala este programată, miercuri, de la ora 23 și 39 de minute.
Aurul lui David Popovici este prima medalie olimpică adjudecată de Team Romania la actuala ediție a Jocurilor.