Juan Martin Del Potro, la momentul retragerii din tenis
În meciul de retragere, argentinianul l-a avut "adversar" pe sârbul Novak Djokovic.
Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 02 Decembrie 2024, 10:08 • Actualizat: 02 Decembrie 2024, 10:14
La 3 ani de la ultima sa apariţie în circuitul tenisului masculin, argentinianul Juan Martin Del Potro a evoluat sub privirile fanilor pentru ultima oară, duminică, la Buenos Aires.
În meciul de retragere, sportivul sud-american l-a avut "adversar" pe sârbul Novak Djokovic.
În carieră, Juan Martin Del Potro a reușit să ajungă pe locul 3 ATP.
Câştigător al US Open în 2009, argentinianul a fost victimă a a accidentărilor repetate de-a lungul carierei sale, în special la ambele încheieturi. De asemenea, Juan Martin Del Potro a fost supus mai multor operaţii la genunchi în ultimii ani.











