Roland-Garros 2025: Gabriela Ruse, în turul secund
Românca (80 WTA) a trecut în runda inaugurală de americanca Mccartney Kessler (44 WTA).

Articol de Matei Pavel, Publicat: 27 Mai 2025, 09:45 • Actualizat: 27 Mai 2025, 11:13
Jucătoarea de tenis Gabriela Ruse s-a calificat în turul secund la Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului.
Românca (80 WTA) a trecut în runda inaugurală de americanca Mccartney Kessler (44 WTA), scor 7-5, 7-6(3), după un meci de două ore şi patru minute, notează Radio România Braşov FM.
În turul doi, Gabriela Ruse o va întâlni pe spaniola Paula Badosa (10 WTA), care a trecut de japoneza Naomi Osaka (49 WTA).
În turul secund s-a mai calificat luni și Jaqueline Cristian (60 WTA), care a învins-o pe australianca Kimberly Birrell (66 WTA), scor 6-1, 6-0.
În schimb, Irina Begu (92 WTA) a abandonat din cauza unei accidentări în meciul cu franțuzoaica Leolia Jeanjean, după o oră şi 54 de minute de joc.