Ana-Maria Bărbosu, Leonard Manta şi Nicholas Ţarcă, cei mai buni gimnaşti ai anului 2025
Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Gimnastică a aprobat calendarul competiţional pentru anul 2026.
Articol de Andrei Paleu, Publicat: 22 Decembrie 2025, 13:53 • Actualizat: 22 Decembrie 2025, 14:03
Federaţia Română de Gimnastică anunţă că, în cadrul şedinţei Comitetului Executiv al forului, a fost votat clasamentul primilor 10 sportivi ai anului 2025, pe baza rezultatelor obţinute în competiţiile desfăşurate de-a lungul anului.
La gimnastică artistică feminină, primul loc a fost ocupat de Ana-Maria Bărbosu, urmată de Alexia Elena Blănaru, Sabrina Maneca-Voinea, Aniela Maria Tudor, Denisa Maria Golgotă, Iris Diana Iordache, Bianca Elena Holban, Miruna Valentina Botez, Adelina Cristina Ionescu şi Daria Ştefania Tănasă, aceasta din urmă clasată la egalitate cu Alexandra Andreea Nica.
În clasamentul masculin, Nicholas Ţarcă s-a clasat pe prima poziţie, fiind urmat de Alexandru Urzică, Gabriel Burtanete, Alexandru Ionescu, Nicolae Bera şi Rafael Szabo (clasaţi la egalitate), Leo Jason Trandaburu, Zeno Kiss, Robert Burtanete, Radu Iustin Mihai şi Răzvan Costache.
La gimnastică aerobică, prima poziţie i-a revenit lui Leonard Manta, urmat de Claudia Ristea, Daniel Tavoc, Vlăduţ Popa, Darius Branda şi Antonio Surdu (clasaţi la egalitate), Raisa Alexe, Ana Drăghici, Melisa Fărcuţa şi Maria Toma.
În cadrul aceleiaşi şedinţe, Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Gimnastică a aprobat calendarul competiţional pentru anul 2026, precum şi grila de taxe şi cotizaţii aferentă anului 2026.











