Emanuel Gyenes, la startul Raliului Dakar 2026
A şaptea ediţie consecutivă în Arabia Saudită promite un traseu dur, rapid şi nemilos în deșert.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 01 Ianuarie 2026, 11:49 • Actualizat: 01 Ianuarie 2026, 17:36
Emanuel Gyenes se aliniază la startul Raliului Dakar, a 16-a participare a sa la această competiţie.
Cea de-a 48-a ediţii debutează sâmbătă, 3 ianuarie 2026.
A şaptea ediţie consecutivă în Arabia Saudită promite un traseu dur, rapid şi nemilos în deșert.
Pe o motocicletă KTM 450 Rally Replica, produsă în vara anului 2025, Emanuel Gyenes este înscris la Original by Motul – categoria supremă a anduranţei, fără asistenţă tehnică, cea pe care a câştigat-o în 2020 şi 2025.
Dakar 2026 se întinde pe 7.906 kilometri, dintre care 4.840 kilometri de probe speciale (13 etape + prolog), desfăşurate între 3–17 ianuarie, într-o buclă cu start şi finiş în Yanbu, pe malul Mării Roşii.











