Handbal masculin: Dinamoviștii, învinși de polonezii de la Orlen Wisla Plock în Liga Campionilor
Oaspeții au marcat golul victoriei cu câteva secunde înainte de finalul partidei.
Articol de Matei Pavel, Publicat: 27 Februarie 2025, 08:37 • Actualizat: 27 Februarie 2025, 11:11
Campioană a României la handbal masculin, Dinamo București a fost învinsă de echipa poloneză Orlen Wisla Plock, scor 26-27 (14-14), miercuri seară, într-un meci din Grupa A a Ligii Campionilor.
Partida s-a disputat în Sala Polivalentă din Capitală.
Oaspeții au marcat golul victoriei cu câteva secunde înainte de finalul partidei, notează Radio România Braşov FM.
După o primă repriză destul de echilibrată, campioana României a condus în actul secund cu 18-14, iar apoi a avut 22-19, însă a primit cinci goluri la rând.
Dinamo a reușit egalarea, 26-26, dar oaspeții au obținut victoria cu un gol marcat cu două secunde rămase din timpul regulamentar.
Pentru Dinamo, cel mai important realizator a fost Andrii Akimenko, cu 6 goluri.
Dinamo a pierdut al șaselea meci consecutiv în competiție, ultimele două la diferență de un gol.
În grupa A, joi vor avea loc partidele Paris Saint-Germain - Veszprem și Fuchse Berlin - Eurofarm Pelister Bitola. Dinamo va juca ultimul său meci din grupă pe 6 martie, în deplasare, cu echipa daneză Fredericia Handbold Klub.











