Liga a 3-a iese din "hibernare"
În pauza de iarnă, competiția a pierdut două echipe.
Articol de Andrei Paleu, Publicat: 27 Februarie 2025, 10:19 • Actualizat: 27 Februarie 2025, 11:15
Sezonul de primăvară începe la finalul acestei săptămâni în Liga a 3-a, cu etapa a 16-a, antepenultima a sezonului regular.
În pauza de iarnă, competiția a pierdut două echipe, care s-au retras, anume Voința Limpeziș (Seria 2) și Sparta Râmnicu Vâlcea (Seria 8), în care activează și Jiul Petroșani.
Radio România Timișoara notează că meciurile din această rundă vor avea ore de start diferite, în funcție de ziua de disputare.
Partidele de vineri, din ultima zi a lunii februarie, încep la ora 14:00, iar cele de sâmbătă, 1 martie, la ora 15:00.
Excepție face jocul de la Arad, dintre Viitorul și Poli, programat sâmbătă, dar la ora 12:00.
Partida e programată pe terenul „Banatul” din cartierul Sânnicolau Mic și va fi transmisă pe platforma FRF TV.











