Transylvania Open 2025: Ana Bogdan, eliminată în optimi
România a rămas fără reprezentante în faza sferturilor turneului de la Cluj-Napoca.
Articol de Matei Pavel, Publicat: 06 Februarie 2025, 21:40 • Actualizat: 06 Februarie 2025, 22:41
Ana Bogdan a fost eliminată de italianca Elisabetta Cocciaretto, joi seară, în optimile Transylvania Open, scor 3-6, 0-6.
Partida a durat 70 de minute.
România a rămas fără reprezentante în faza sferturilor turneului de la Cluj-Napoca.
Irina Begu, Jaqueline Cristian, Simona Halep și Gabriela Rus au fost eliminate în runda inaugurală, amintește Radio România Actualități.
Transylvania Open 2025, meciurile din faza sferturilor de finală
- Anastasia Potapova (1) - Emma Seidel
- Anhelina Kalinina (4) - Aliaksandra Sasnovich
- Elisabetta Cociaretto (5) - Lucia Bronzetti
- Katerina Siniakova (5) - Viktoria Tomova
Pe tabloul de dublu al Transylvania Open, mai sunt trei românce.
Perechea Irina Begu / Sorana Cîrstea va juca vineri, pentru calificarea în semifinale împotriva dublului format din Jaqueline Cristian și italianca Angelica Moratelli.











