26 de sportivi români, la Europenele de înot în ape înghețate
Daria Silișteanu și Aissia Prisecariu sunt printre favoritele ediției.
Articol de Matei Pavel, Publicat: 02 Februarie 2026, 13:26 • Actualizat: 02 Februarie 2026, 14:01
România va fi reprezentată la Campionatele Europene de înot în ape înghețate de un lot format din 12 înotători de elită și 14 înotători la categoria master.
Potrivit Radio România Cluj, competiția se va desfășura, în perioada 3-7 februarie, în stațiunea italiană Molveno.
La start se vor alinia Daria Silișteanu și Aissia Prisecariu, două dintre cele mai valoroase înotătoare ale României.
Daria Silișteanu se remarcă printr-un palmares impresionant, fiind vicecampioană mondială și campioană europeană de junioare, în timp ce Aissia Prisecariu este medaliată cu bronz la Europenele de juniori.
Din lotul național fac parte și înotătorii deja consacrați în această disciplină: Andrei Enache, Adrian Nae și Vladimir Romaniuc.











