Bernadette Szocs și Elizabeta Samara, eliminate în sferturile de dublu de la China Smash
Perechea tricoloră a pierdut duelul cu un cuplu feminin din China.
Articol de Andrei Paleu, Publicat: 08 Octombrie 2026, 11:28 • Actualizat: 08 Octombrie 2026, 11:30
România nu mai are reprezentanți la turneul de tenis de masă China Smash, desfășurat la Beijing.
Bernadette Szocs și Elizabeta Samara au fost învinse joi, în sferturile de finală ale probei de dublu feminin, de chinezoaicele Wang Yidi și Jiang Yiyi, scor 3-0 (11-9, 12-10, 11-7).
La simplu feminin, Bernadette Szocs a ajuns până în turul al doilea, unde a pierdut în fața germanei Sabine Winter, cu 1-3 (11-9, 5-11, 6-11, 9-11). Winter este singura sportivă europeană calificată în optimile de finală.
În concursul masculin, Darius Movileanu a fost eliminat în turul secund al probei de simplu de croatul Tomislav Pucar, scor 1-3 (4-11, 11-5, 10-12, 8-11).
La dublu masculin, Eduard Ionescu și Darius Movileanu au pierdut în primul tur în fața croaților Andrej Gacina și Ivor Ban, cu 2-3 (11-9, 8-11, 5-11, 11-4, 9-11).
România a ajuns în sferturile de finală și la dublu mixt, prin Eduard Ionescu și Bernadette Szocs. Cei doi au fost învinși de indienii Manush Shah și Diya Chitale, scor 0-3 (9-11, 11-13, 3-11).











