Box: Oleksandr Usyk, victorios în meciul pentru unificarea centurilor la categoria grea
Ucraineanul l-a trimis la podea pe britanicul Daniel Dubois în repriza a cincea a meciului de la Londra.
Articol de Andrei Paleu, Publicat: 20 Iulie 2025, 09:10 • Actualizat: 20 Iulie 2025, 09:24
Ucraineanul Oleksandr Usyk a devenit campion mondial reunificat la box (WBA, WBC, WBO, IBF) la categoria grea, după victoria sa prin KO în faţa britanicului Daniel Dubois, sâmbătă seara, pe Wembley, la Londra.
Adversarul a fost trimis la podea în runda a cincea.
Cunoscut pentru pragmatismul său caracteristic, ucraineanul a avut o evoluție electrizantă, reușind să adauge centura IBF celorlalte trei titluri deținute, anume WBC, WBA și WBO.
Întrebat cum reușește să lupte în continuare cu atâta determinare la 38 de ani, Usyk a răspuns clar: „Nu am motivație, am disciplină.” „Motivația e temporară: azi o ai, mâine te trezești devreme și nu mai e”, a adăugat el.
„Când mă trezesc dimineața pentru antrenament, nu am niciodată motivație. Am doar disciplină. Doar sportivii amatori au nevoie de motivație. Motivația e bună, dar disciplina e mai bună”, a punctat Oleksandr Usyk.
Meciul de unificare de sâmbătă a fost o revanșă a disputei din 2023, la Wroclaw (Polonia).
Oleksandr Usyk a declarat că el și echipa sa au folosit lecțiile învățate din acel meci pentru a construi strategia actuală și că au pregătit cu grijă combinația de lovituri care a dus la victorie.
„Ne-am pregătit pentru acest meci, cu echipa mea. Am învățat din prima luptă, am avut doi ani să pregătim o combinație. Lovitura se numește Ivan. E un nume ucrainean, ca un tip mare care trăiește într-un sat și lucrează la fermă. E o lovitură puternică”, a explicat Oleksandr Usyk.
În privința viitorului, ucraineanul a subliniat că nu se gândește încă la retragere: „Acum vreau să mă odihnesc. Nu pot spune cine va fi următorul meu adversar, pentru că m-am pregătit timp de trei luni și jumătate. Nu mi-am văzut familia, soția.”
„În fiecare zi am stat cu echipa mea, 14 bărbați într-o singură casă. Aceleași fețe zi de zi. Acum vreau să merg acasă. Vreau să iau o decizie cu privire la ce urmează. Voi continua cu boxul, voi continua antrenamentele, dar acum nu pot spune cine va fi următorul [adversar - n. red]”, a explicat Oleksandr Usyk (1,91 m, 102,840 kg, 24 de victorii, dintre care 15 înainte de limită, 0 înfrângeri) în ring.
După ce l-a felicitat pe ucrainean, Daniel Dubois (1,96 m, 110,600 kg, 22 de victorii, dintre care 21 înainte de limită, 3 înfrângeri înainte de limită) a reflectat asupra evoluției sale: "Am dat totul. Poate că sunt lucruri pe care le-aş fi putut face mai bine, dar voi reveni".











