Handbal feminin: Gloria Bistriţa, la a treia înfrângere consecutivă în Liga Campionilor
Portarul Renata De Arruda s-a remarcat cu 12 intervenţii salvatoare.
Articol de Andrei Paleu, Publicat: 05 Octombrie 2024, 18:51 • Actualizat: 05 Octombrie 2024, 19:19
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a fost învinsă pe terenul formaţiei ungare FTC Budapesta, sâmbătă, scor 32-28 (18-10), în a patra partidă din grupa A a Ligii Campionilor.
Principalele marcatoare ale adversarelor au fost Lekic (7 goluri) și Dmitrieva (6 goluri), în timp ce pentru Gloria au punctat Rodriguez (7 goluri), De Araujo (6 goluri) și Nocun (5 goluri).
Portarul Renata De Arruda s-a remarcat cu 12 intervenţii salvatoare.
În următoarea etapă, echipa antrenată de Florentin Pera va juca pe teren propriu, cu Podravka, pe 12 octombrie.
La debutul în competiţie, Gloria Bistriţa a învins campioana CSM Bucureşti (scor 30-26), însă apoi a cedat cu Metz Handball (scor 26-28) şi cu Krim (scor 30-35), adunând doar 2 puncte în clasamentul grupei.
Citește și: Voleibalista Nneka Onyejekwe pune punct carierei











