JOT 2026: Daria Silișteanu, campioană la 100 metri spate
Tânăra aduce a doua medalie pentru TEAM ROMANIA, după argintul obținut la 100 m fluture.
Articol de Andrei Paleu, Publicat: 03 Noiembrie 2026, 17:14 • Actualizat: 03 Noiembrie 2026, 17:36
Daria Silișteanu a cucerit medalia de aur, marți, în proba de 100 m spate a Jocurilor Olimpice pentru Tineret de la Dakar.
Românca a fost cronometrată cu timpul 59.98.
Pe a doua treaptă a podiumului a urcat sportiva sud-coreeană Kim Seungwon (1:00.25), iar a treia a terminat Cecilia Dieleke din Argentina (1:00.83).
Daria Silișteanu aduce a doua medalie pentru TEAM ROMANIA, după argintul obținut la 100 m fluture.

Cei 16 sportivi care reprezintă România la JOT Dakar 2026 concurează la atletism, box, canotaj pe mare, gimnastică artistică, înot, lupte pe plajă, scrimă, tenis de masă, tir cu arcul şi triatlon.











