România a cucerit 11 medalii la Campionatul Balcanic de ciclism XCM de la Alba Iulia
Patrick Pescaru, de la CSU Târgu Mureș, a devenit campion balcanic în concursul masculin de elită.
Articol de Andrei Paleu, Publicat: 17 August 2026, 12:29 • Actualizat: 17 August 2026, 12:33
Sportivii români au obținut 11 medalii – cinci de aur, trei de argint și trei de bronz – la Campionatul Balcanic de ciclism XCM, desfășurat în acest weekend la Alba Iulia.
Competiția de cross-country maraton a fost organizată pentru prima dată în România, iar țara noastră a avut 17 cicliști la start.
Patrick Pescaru, de la CSU Târgu Mureș, a devenit campion balcanic în concursul masculin de elită.
Celelalte patru medalii de aur au fost câștigate de Iosif Ureche, de la ACS Super Bike, la Master 1, Vlad Urzică, de la Bikexpert Racing Team, la Master 2, Augustin Vlaic, de la ACS SingleTrack Racing, la Master 3, și Elekes Laszlo, de la ACS Elekes Andras, la Master 4.
Pe podium au mai urcat Malnasi Attila Jozsef și Miruna Măda, ambii de la CSM Unirea Alba Iulia, Bogdan Pîrvu, de la Bikexpert Racing Team, Bogdan Duca, de la Dinamo-Mit Clima-Bikexpert, Alexandrina Samuilă, de la ACS 3 Sports, și Cristian Jidovu, reprezentantul CS Tibiscus.
România a încheiat astfel competiția de la Alba Iulia cu cinci titluri balcanice și alte șase clasări pe podium.











