4998 articole

Duelul este programat luni seară.

Ambele goluri au fost înscrise din penalty.

"Regele" vrea să păstreze doar 10% din acțiuni și să continue ca antrenor

"De acum înainte, voi fi un suporter, iar Rapid va fi casa și familia mea", a transmis jucătorul.

Clauza de reziliere valorează 5 milioane de euro.

Campioana a evoluat în inferioritate numerică din minutul 36, când Darius Olaru a fost eliminat.

Unicul gol a fost înscris de Rijad Sadiku.

Allard Lindhout se va afla la centru.

Meciul s-a disputat pe stadionul "Ion Oblemenco" din Bănie.

Jordan Gele a fost eliminat în minutul 49 al partidei.

Echipa bucureșteană a apelat la această soluție după ce pivotului Vilde Ingstad s-a accidentat la recentele Jocuri Olimpice.

Ceremonia s-a desfășurat, vineri, la Casa Olimpică din Bucureşti.

În tur, ardelenii s-au impus cu 1-0.

Câştigătoarea WTA Ţiriac Foundation Trophy va primi 160 de puncte WTA.

Cele două părți au încheiat un contract valabil 3 sezoane.

Uruguayanul Federico Valverde și francezul Kylian Mbappe au marcat golurile victoriei.

Etapa inaugurală s-a desfășurat între Deva și Alba Iulia, pe un traseu de 167 de kilometri, presărat cu două cățărări de...

În vârstă de 23 de ani, tânărul a fost crescut la Academia de Fotbal Gheorghe Hagi.

În manșa tur, hunedorenii au fost învinși acasă cu 2-1.

Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal a decis, miercuri, suspendarea pentru două meciuri a lui Dan Petrescu,...

Cele două părți au semnat un contract valabil un sezon, cu drept de prelungire pe încă unul.

Meciurile vor avea loc în perioada 23-26 august.

Fotbalistul a fost transferat la echipa germană Hansa Rostock.

Cehii de la Sparta Praga s-au impus, în dublă manșă, cu 4-3.

Cele două părți au semnat un contract pe 7 sezoane.

În vârstă de 19 ani și născut la Baia Mare, tânărul evolează pe postul de fundaş stânga.

Sportiva nu va mai evolua în acest an.

Cei doi sportivi tricolori formează primul echipaj din istoria canotajului românesc care a fost medaliat cu aur în proba de...

În vârstă de 25 de ani, tânărul s-a impus în fața rusului Andrey Rublev.

Contestația depusă de delegația americană în timpul concursului a fost una tardivă, precizează FRG.

Bucureștenii au ratat șansa de a urca pe podium.

Cu 9 medalii cucerite de sportivii tricolori, 3 de aur, 4 de argint și două de bronz, România a încheiat pe locul 23 în...

Condus la centru de Dumitrache Bogdan, meciul s-a disputat pe stadionul "Ilie Oană".

Desemnată portdrapel la spectacolul de încheiere, sportiva le-a mulțumit tuturor susținătorilor săi.

La recenta ediție a Jocurilor Olimpice de la Paris, el a câştigat argintul împreună cu Noah Williams în proba de 10 m...

Fotbalistul a evoluat în tricoul alb-vişiniu în 126 de meciuri, reuşind să înscrie 8 goluri.

Meciul se va disputa miercuri, pe Stadionul Naţional din Varşovia.

Fotbalistul a bifat 373 de meciuri în cele 14 sezoane la echipa care l-a format.

Gazdele au punctat de două ori prin Louis Munteanu.

Alexandru Mitriță a adus victoria oltenilor printr-o dublă.

Palmaresul include și bronzul gimnastei Ana Maria Bărbosu, medalie acordată după apelul la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

Joan Melly, cealaltă alergătoare din România la Jocurile Olimpice de la Paris, la rândul ei o kenyană naturalizată, a...

Meciul s-a disputat pe stadionul Municipal (Buzău), sub fluierul arbitrului Horațiu Feșnic.

Audierile la instanța sportivă de la Lausanne au durat aproape 8 ore.

Gazdele au reușit egalarea în prelungiri.

Cele două părți au semnat un contract pe 3 ani.

Oaspeții au deschis scorul, dar gazdele au egalat și au obținut victoria în prelungiri.

Sportiva tricoloră a câștigat medalia de argint la categoria 49 de kilograme.

Cele două sportive tricolore au contestat notele primite în finala olimpică de la sol.

Pugilista africană a învins-o pe chinezoaica Yang Liu, campioana mondială, prin decizie unanimă.

În finală, ibericii s-au impus în fața gazdelor franceze.