JO Paris 2024: Echipajul masculin de patru vâsle al României, locul 5 în serii
Tricolorii au încheiat cursa cu timpul de 5 minute, 51 de secunde şi 14 sutimi și vor evolua în recalificări.
Publicat: 27 Iulie 2024, 13:51 • Actualizat: 27 Iulie 2024, 21:32
Format din Ioan Prundeanu, Florin Horodişteanu, Leontin Nuţescu, Andrei Lungu, echipajul de patru vâsle masculin ocupat locul 5 în seriile probei din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris.
Tricolorii au încheiat cursa cu timpul de 5 minute, 51 de secunde şi 14 sutimi și vor evolua în recalificări.
Proba a fost câştigată de Olanda, urmată de Germania şi Marea Britanie. Primele două echipaje s-au calificat în finală.
Tot sâmbătă, Simona Radiș și Ancuța Bodnar au ocupat primul loc în seriile probei de dublu vâsle feminin (W2x).
Româncele au avut cel mai bun timp din calificări. Rezultatul le duce pe tricolore direct în semifinale.
Marian Florian Enache şi Andrei Sebastian Cornea s-au calificat în semifinalele probei de dublu vâsle masculin.
În proba de simplu vâsle masculin, Mihai Chiruţă a câştigat a doua serie. Sportivul tricolor a făcut o cursă perfectă, pe care a câştigat-o la distanţă de o barcă și s-a calificat în sferturile de finală.
Evoluția tricolorilor la Jocurile Olimpice este relatată de echipa Radio România Actualități trimisă special la Paris, formată din jurnaliștii Catrinel Oprișiu, Bogdan Predescu, Robert Șișcă, Gabi Bucur și Zoltan Szep.
Citește și: Canotorii, cei mai numeroși componenți ai Team Romania











