MotoGP: Alex Marquez a câştigat Grand Prix-ul Malaeziei
Al doilea pe grila de start, ibericul de la Ducati-Gresini a preluat conducerea cursei încă din al doilea tur şi a obţinut a treia victorie în GP din acest an
Articol de Andrei Paleu, Publicat: 26 Octombrie 2025, 11:54 • Actualizat: 26 Octombrie 2025, 13:23
Pilotul spaniol Alex Marquez a câştigat în Malaezia, duminică, cel de-al 20-lea Grand Prix al sezonului MotoGP.
Al doilea pe grila de start, ibericul de la Ducati-Gresini a preluat conducerea cursei încă din al doilea tur (din 20) şi a obţinut a treia victorie în GP din acest an, notează Radio România Actualități.
Alex Marquez l-a devansat pe compatriotul său Pedro Acosta (KTM), care a terminat pe locul al doilea şi a egalat cea mai bună performanţă a sa în elită.
Spaniolul Joan Mir (Honda), campion mondial în 2020, a completat un podium 100% spaniol la finalul acestei a 20-a etape (din 22) a sezonului.
Dublu campion mondial (2022-2023), Francesco Bagnaia a fost nevoit să abandoneze cu trei tururi înainte de final, aparent din cauza unei probleme tehnice, în timp ce se afla pe locul al treilea cu Ducati-ul său.











