Patricia Ţig, în optimi la Bogota
Românca (243 WTA) a trecut de columbianca Emiliana Arango (84 WTA), una dintre favoritele ediției.

Articol de Matei Pavel, Publicat: 02 Aprilie 2025, 10:50 • Actualizat: 02 Aprilie 2025, 13:26
Din postura de ”lucky loser”, Patricia Ţig s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Bogota (Columbia).
Românca (243 WTA) a trecut de columbianca Emiliana Arango (84 WTA), a patra favorită, scor 6-3, 6-3.
Duelul a durat o oră şi 33 de minute, notează Radio România Constanța.
Patricia Ţig, care fusese învinsă în ultimul tur al calificărilor, şi-a asigurat un cec de 4.160 de dolari şi 42 de puncte WTA, urmând să joace în optimi contra americancei Julieta Pareja (550 WTA).
În schimb, Irina Bara (242 WTA), și ea venită din calificări, a fost întrecută în primul tur de croata Lea Boskovic (225 WTA), scor 6-4, 6-4, după o oră şi 40 de minute de joc.
Românca va primi pentru participare un cec de 2.975 de dolari şi 19 puncte WTA.