Volei Alba Blaj, în finala CEV Cup
Pentru echipa ardeleană va fi a cincea finală de cupă europeană din istoria sa.
Articol de Matei Pavel, Publicat: 11 Martie 2025, 19:35 • Actualizat: 11 Martie 2025, 23:40
Echipa Volei Alba Blaj s-a calificat în finala CEV Cup la volei feminin, marţi, după ce a învins pe teren propriu campioana Ungariei, Vasas Budapesta, scor 3-0, în manşa retur din semifinale.
Scorul pe seturi a fost 25-18, 25-22, 25-21, relatează Radio România Actualități
În tur, Volei Alba Blaj s-a impus cu scorul 3-2.
Pentru echipa ardeleană va fi a cincea finală de cupă europeană din istoria sa, după cele din Liga Campionilor (2018), Cupa CEV (2019 şi 2023) şi Cupa Challenge (2021).
În cealaltă semifinală adversare sunt Igor Gorgonzola Novara (Italia) şi THY Istanbul (Turcia). În tur, italiencele s-au impus cu 3-0. Returul se va juca la data de 13 martie, în Turcia.
Finala este programată pe 25 martie (turul) şi 1 aprilie (returul).











