EuroCup: U-BT Cluj-Napoca învinge Slask Wroclaw în ultima secundă a meciului
Următorul meci al campioanei României în EuroCup este programat în deplasare, pe 7 ianuarie, contra formației Umana Reyer Veneția.
Articol de Andrei Paleu, Publicat: 30 Decembrie 2025, 21:13 • Actualizat: 30 Decembrie 2025, 21:27
U-BT Cluj-Napoca și-a luat revanșa marți seară, pe teren propriu, în fața formației poloneze Slask Wroclaw, într-un meci spectaculos din grupa A a BKT EuroCup.
După eșecul la limită din tur, clujenii s-au impus cu 94-92 (49-51), într-o partidă decisă la ultima fază, printr-un slam-dunk semnat de Miletic.
Succesul vine în ultimul meci al anului 2025 pentru echipa antrenată de Mihai Silvășan și reprezintă a șaptea victorie în competiție, rezultat care o menține pe U-BT Cluj-Napoca pe locul 4 în clasamentul grupei A.
Russell, omul meciului
Într-o confruntare extrem de echilibrată, clujenii au fost conduși ofensiv de Russell, autorul a 30 de puncte, secondat de Miletic (19 puncte), Guzman (14) și Molinar (13). De cealaltă parte, pentru Slask Wroclaw s-au remarcat Sanon (17 puncte), Kirkwood și Dordevic (câte 16), respectiv Penava (13).
U-BT Cluj-Napoca nu s-a putut baza pe Creek și Taylor, ambii indisponibili din cauza accidentărilor, însă a reușit să gestioneze finalul de meci cu maturitate și eficiență.
Situația grupei și programul următor
În etapa a XII-a din grupa A s-a mai disputat partida Bahceşehir – Towers Hamburg 105-68, în timp ce celelalte meciuri sunt programate între Hapoel Ierusalim – Baxi Manresa, Aris Salonic – Cedevita, iar pe 2 ianuarie, Neptunas Klaipeda – Umana Reyer Veneția.
Până acum, U-BT Cluj-Napoca a obținut rezultate notabile în grupă, cu victorii importante împotriva unor adversari precum Neptunas Klaipeda, Umana Reyer Veneția, Towers Hamburg, BAXI Manresa sau Aris Salonic.
Următorul meci al campioanei României în EuroCup este programat în deplasare, pe 7 ianuarie, contra formației Umana Reyer Veneția, în etapa a XIII-a.
Miza calificării și un sezon istoric
Primele două clasate din fiecare grupă se califică direct în sferturile de finală, în timp ce echipele de pe locurile 3-6 vor disputa jocuri eliminatorii pentru completarea tabloului. U-BT Cluj-Napoca a atins sferturile de finală în ultimele două sezoane, confirmând statutul de forță în baschetul european.
În acest sezon, formația ardeleană bifează și o premieră pentru baschetul românesc, evoluând în Liga Adriatică, alături de echipe precum Partizan Belgrad sau KK Split.
Din acest motiv, campioana României va intra în Liga Națională direct din faza play-off-ului (24 aprilie 2026), iar în Cupa României va evolua în Turneul Final 8, programat în februarie 2026, conform deciziei Federația Română de Baschet.











