FC Hermannstadt, în finala Cupei României
Sibienii i-au eliminat pe rapidiști în semifinale, scor 2-1.

Articol de Matei Pavel, Publicat: 23 Aprilie 2025, 21:29 • Actualizat: 23 Aprilie 2025, 21:38
FC Hermannstadt s-a calificat, miercuri, în finala Cupei României.
Sibienii i-au eliminat pe rapidiști în semifinale, scor 2-1, prin golurile marcate de Goncalves ('18) și Buș ('90+4).
Golul de onoare al bucureștenilor a fost înscris de Burmaz ('86).
FC Hermannstadt a mai fost la un pas de cucerirea trofeului în 2018, când l-a pierdut în fața Universității Craiova, care s-a impus în finală cu 2-0.
În celălalt penultim act, CFR Cluj și Farul Constanţa se întâlnesc joi, de la ora 20 și 30 de minute.
Finala Cupei României se va disputa pe 14 mai.