Eduard Ionescu, după victoria împotriva nigerianului Quadri Aruna la tenis de masă: Este un sentiment extraordinar să câștigi un prim meci la debutul tău la Olimpiadă
Românul s-a impus cu 4-3, după ce a fost condus cu 3-0.
Publicat: 28 Iulie 2024, 02:03 • Actualizat: 28 Iulie 2024, 11:09
Eduard Ionescu a reușit o superbă reușită, sâmbătă seară, în primul tur de simplu la tenis de masă.
În ultimul meci de sâmbătă din Arena 4 Paris Sud, acolo unde se desfășoară turneul de tenis de masă, românul s-a impus în faţa nigerianului Quadri Aruna, scor 4-3, cu 13-11 în decisiv, după ce a fost condus cu 3-0.
"Sunt copleșit de emoții, nu știu exact ce simt. În primul rând, sunt foarte bucuros că am reușit acest lucru, nu m-aș fi așteptat să întorc acest meci. Tot ce am vrut a fost să mai câștig câte un set, câte un punct, ca să pot prelungi durata meciului și să mă bucur de această experiență la maximum", a declarat Eduard Ionescu pentru Radio România Actualități.
"Mama mea a făcut un efort și a venit aici lângă mine și m-am gândit [când eram condus cu 3-0] că nu pot lăsa să se termine totul atât de repede și, chiar dacă nu voi reuși să câștig acest meci, măcar să lupt până la capăt și să știu că am dat totul din mine la final. Nigerianul este un jucător de top, am mai avut o înfruntare acum câteva luni, când iarăși am ieșit învingător. A fost un meci asemănătăr ca acesta. Astăzi, am venit cu încredere la masă, dar acesta m-a dominat în primele 3 seturi ... Este un sentiment extraordinar să câștigi un prim meci la debutul tău la Olimpiadă", a adăugat sportivul tricolor.
Mama și mătușa lui Edi Ionescu au fost în tribune pentru a-l susține pe sportivul Stelei.
”Familia mea mereu mi-a dat și îmi va da putere să trec peste orice obstacol. Trag din ce în ce mai tare de mine. Nu este prima dată când sunt condus. M-am gândit la mama, în timpul meciului, că a bătut tot drumul până aici. Acum, îmi doresc din suflet să mai prindă încă o dispută de-a mea”, a declarat Eduard Ionescu pentru Steaua București, club la care este legitimat.
Eduard Ionescu are 19 ani și este debutant la Jocurile Olimpice de la Paris, fiind antrenat de Andrei Filimon.

În 16-imi, Eduard Ionescu îl va întâlni pe câştigătorul disputei dintre Cheng-Jui Kao – Taiwan şi Nima Alamian – Iran, meci programat duminică.
Evoluția tricolorilor la Jocurile Olimpice este relatată de echipa Radio România Actualități trimisă special la Paris, formată din jurnaliștii Catrinel Oprișiu, Bogdan Predescu, Robert Șișcă, Gabi Bucur și Zoltan Szep.
Citește și: SUA cuceresc al 3-lea titlul olimpic consecutiv la ştafetă 4x100 m liber











