
Sibienii au revenit de două ori pe tabelă și au obținut un punct important în lupta pentru evitarea retrogradării.

Echipa pregătită de tehnicianul român a ajuns la 70 de puncte după 30 de meciuri și nu mai poate fi depășită în clasament.

După ce a eliminat-o pe belarusa Aryna Sabalenka (1 WTA), românca (27 WTA) a trecut și de cehoaica Linda Noskova (13 WTA).

Fostul lider mondial a pierdut în fața croatului Dino Prizmic, scor 2-6, 6-2, 6-4.

Bernadette Szocs, Elizabeta Samara, Andreea Dragoman, Adina Diaconu și Elena Zaharia au format echipa care a impresionat prin...

Catalanii cuceresc al 29-lea titlu din istorie.

Echipa elenă și-a adjudecat trofeul pentru a 14-a oară în istorie.

Succesul gazdelor a venit după un gol decisiv marcat în prelungiri, la capătul unei partide intense disputate pe stadionul...

Este primul trofeu din istoria formaţiei bistriţene.

Golurile partidei au fost înscrise de Chică-Roşă și Mailat.

Finaliste sunt Universitatea Cluj şi Universitatea Craiova.

Minaur Baia Mare și SCMU Craiova vor juca finala mică.

După această victorie, Oțelul Galați urcă pe locul 4, cu 32 de puncte, în timp ce Farul Constanța rămâne pe locul 6, cu 25 de...

Românca s-a impus la capătul unui duel care a durat două ore şi 13 minute.

Echipa de la malul mării s-a desprins la 12 puncte în fruntea clasamentului.

Succesul de la Londra confirmă revenirea "tricolorelor" în elita tenisului de masă mondial.

Duelul româncei cu cehoaica Karolina Pliskova a durat peste 3 ore.

"Tricolorele" revin pe podiumul lumii după o pauză de aproape 3 decenii.

Abdallah a înscris golul victoriei

Fotbalistul a suferit o comoţie cerebrală, un hematom la ochiul drept şi la pleoapă, iar buza inferioară a necesitat sutură.

România se pregătește pentru testele cu Georgia şi Ţara Galilor, programate în luna iunie.

Gimnasta contestă cazul la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).

Într-un mesaj amplu adresat fanilor, oficialii clubului bucureștean au invocat constrângeri juridice și cerințe UEFA, dar au...

Pe 7 mai 1986, la Stadionul Ramón Sánchez Pizjuán, formația roș-albastră cucerea Cupa Campionilor Europeni după o finală...

Formația franceză va întâlni gruparea engleză Arsenal în finala programată pe 30 mai, pe Puskás Aréna.

În sferturile de finală, "tricolorele" vor întâlni franțuzoaicele, vineri, de la ora 19.00.

Echipa din Hunedoara a învins FC Voluntari, cu 2-0.

Asiaticii sunt campioni mondiali ai ultimelor 11 ediţii.

Grupa a fost câştigată de Estonia.

Londonezii i-au eliminat pe madrilenii de la Atlético.

Românca (67 WTA) a fost învinsă în ultimul tur al calificărilor de sportiva austriacă Sinja Kraus (103 WTA).

Asiaticul s-a impus cu 18-17 în fața britanicului Shaun Murphy, într-un meci decis în ultimul frame.

Ardelenii s-au impus prin golurile lui Luka Zahovic și Codrea.

Vicecampionii europeni i-au învins pe polonezi, scor 3-2, în primul duel de pe tabloul principal al turneului de la Londra.

Eșecul din finala Ligii Campionilor a marcat sfârșitul unui ciclu, recunoscut inclusiv de Simone Inzaghi, care a părăsit...

Duminică seară, la OVO Arena Wembley, Bernadette Szocs, Andreea Dragoman și Elizabeta Samara s-au impus cu 3-1.

Clubul milanez își adjudecă al 21-lea titlu din istorie.

Golul victoriei a fost marcat în prelungiri.

Italianul Kimi Antonelli a câștigat Marele Premiu de Formula 1 din Miami, a treia lui victorie consecutivă în...

Liderul mondial devine primul jucător care câștigă 5 turnee Masters 1000 consecutive.

Seria pentru locul al treilea se mută acum la București, unde următoarele două partide sunt programate în 9 și 10 mai.

Gazdele au egalat în prelungiri.

Fostul antrenor, care a condus echipa timp de 27 de ani într-o perioadă extrem de prolifică, urmărește de obicei meciurile...

Dobrogenii păstrează distanţa de 6 puncte faţă de bucureștenii de la FCSB.

Echipa din capitală a pus capăt hegemoniei lui Ludogoreț, care dominase competiția în ultimii 14 ani.

Deși nu era favorită, selecționata "tricoloră" s-a impus 3-2.

Golul victoriei a fost marcat de Dan Nistor din penalty.

Ucraineanca, ale cărei precedente succese au fost la Austin, în 2023, și la Rouen, luna trecută, a venit în capitala Spaniei...

Pilotul s-a remarcat inițial în motorsport, concurând în Formula 1 la începutul anilor ’90 și obținând consacrarea în...

Oscar Piastri și Charles Leclerc au completat podiumul.

Oaspeții au deschis scorul prin Sebastian Mailat, iar gzdele au egalat prin Alibec.

Liderul de la Palatul Cotroceni l-a mandatat pe Eugen Tomac să prezinte o formulă de cabinet cu susținere parlamentară.

Artefactele, datate în perioada de tranziție dintre epoca bronzului și prima epocă a fierului, în jurul anului 1150 î.Hr.,...

Noile echipamente vor permite efectuarea unor intervenții chirurgicale mai sigure, mai precise și mai puțin invazive pentru...