La victorie facem nuntă, la înfrângere înmormântare. Între aceste două ceremonii, fotbalul românesc uită uneori că lucrează cu oameni. Povestea portarului Universității Craiova spune ceva despre felul în care judecăm greșeala, administrăm încrederea și riscăm să pierdem jucători buni.

Pe 2 mai 2025, Laurențiu Popescu a primit un gol pe care trebuia să-l evite. Minutul 83, Universitatea Craiova–Rapid, scor 1–1. Tobias Christensen a șutat accesibil, iar mingea i-a trecut portarului printre picioare și a intrat în poartă. Rapid a câștigat cu 2–1, iar speranțele oltenilor la titlu au primit o lovitură grea.

Eroarea a fost imensă. Dar discuția despre tratamentul aplicat unui sportiv după o asemenea greșeală ramane deschisa.

În jurul lui Popescu, verdictul s-a construit repede. Chiar a doua zi, în analiza televizată a meciului, apărea ideea că Universitatea ar trebui să se gândească la alt portar, iar antrenorul de atunci, Mirel Radoi, l-a scos din echipa in meciul cu CFR Cluj, înlocuindu-l cu Silviu Lung junior. Același portar a apărat și împotriva FCSB.

La final de mai 2025, presa relata deja că Universitatea hotărâse să aducă o nouă variantă pentru postul de portar. Iar in august 2025, dupa ce se recuperase in urma unei probleme musculare, plecarea lui Popescu ajunsese aproape de finalizare. Portarul acceptase transferul la Tractor, în Iran. Potrivit informațiilor publicate de FANATIK pe 24 august, actele erau semnate, însă înregistrarea în sistemul internațional de transferuri s-a făcut cu 12 minute întârziere, iar FIFA nu a acceptat mutarea. Popescu a ramas la Craiova.

Nu putem demonstra că transferul era o pedeapsă pentru greșeala cu Rapid. Putem constata că Universitatea acceptase usor să se despartă de un portar care avea să contribuie, în sezonul următor, la câștigarea trofeelor.

Primul său meci oficial după seara cu Rapid a venit abia pe 29 octombrie 2025, în Cupa României, împotriva Sănătății Cluj. Aproape șase luni mai târziu.

Ce se întâmplă când un jucător începe să se teamă de greșeală

Un studiu publicat în 2019, intitulat Coaches’ Motivational Style and Athletes’ Fear of Failure, a constatat că sportivii care își percepeau antrenorii ca fiind autoritari și preocupați să-i controleze aveau o teamă mai mare de eșec. În schimb, cei care simțeau că antrenorul le ascultă punctul de vedere și îi implică în decizii se temeau mai puțin să greșească. Asta nu înseamnă că exigența este dăunătoare, ci că felul în care o exprimi contează.

Pentru un portar, diferența poate fi foarte concretă. În loc să se concentreze doar asupra mingii, poate ajunge să se gândească: „Dacă o scap, câte luni voi sta din nou pe bancă?”. Acesta este un exemplu al presiunii pe care o poate simți un sportiv, documentat in studii. Cercetările despre blocajul sub presiune explică de ce această teamă poate afecta jocul. Grijile îi pot distrage atenția sportivului. Sau îl pot face să se gândească prea mult la fiecare mișcare: cum pune mâinile, cum își așază corpul, cum prinde mingea. Gesturi repetate de mii de ori, care în mod normal vin firesc, pot deveni astfel mai greu de executat. Nu putem spune că asta i s-a întâmplat lui Laurențiu Popescu. Dar lecția pentru un antrenor este clară: trebuie să corectezi greșeala fără să-l faci pe jucător să se teamă permanent de următoarea. Altfel, presiunea prin care încerci să-l faci mai sigur poate contribui tocmai la nesiguranța lui.

Klopp, Ferguson și memoria prestațiilor bune

În februarie 2021, Alisson a comis două erori importante în înfrângerea lui Liverpool cu Manchester City, 1–4. Jürgen Klopp a recunoscut greșelile și efectul lor asupra partidei. În aceeași intervenție, a amintit de câte ori portarul își salvase echipa și și-a reafirmat încrederea în valoarea lui. La următorul meci, cu Leicester, Alisson a fost din nou titular. Klopp a păstrat în aceeași evaluare două adevăruri: portarul greșise grav și rămânea un portar foarte bun.

Nici Alex Ferguson nu le oferea goalkeeperilor imunitate. L-a scos pe David de Gea din echipă după erori. Dar vorbise și despre răbdarea necesară, despre potențialul spaniolului și despre responsabilitatea clubului de a-l ajuta să devină un portar de top. Schimbarea titularului și susținerea pe termen lung puteau exista împreună.

Cristi Chivu si refuzul de a formula verdicte generale pornind de la greșeli

Un exemplu recent vine chiar de la Cristian Chivu. Prezența lui în această comparație ne obligă să spunem ca reflexul de a pedepsi excesiv nu este o fatalitate românească. Este o alegere de management.

Înaintea meciului Inter–Șahtior Donețk, din 21 octombrie 2026, Chivu a fost întrebat despre menținerea lui Josep Martínez în poartă, în ciuda erorilor din precedentele partide europene. Antrenorul a contestat formularea: „Nu înțeleg de ce spui că Martinez încă e titular.” A explicat că spaniolul ramane si cu Shatior portarul titular și ca trebuie rabdare pentru ca Josep traversează primul sezon în care are acest statut.

Acel „încă” al ziaristului spune mult. Ascunde presupunerea că, după ce a greșit, portarul ar trebui să dispară din echipă, iar fiecare nouă șansă are nevoie de justificare. Chivu și-a asumat alegerea. Inter a câștigat cu 1–0, deși a rămas în inferioritate numerică după eliminarea lui Alessandro Bastoni. Martínez a avut intervenții importante, iar antrenorul i-a recunoscut contribuția la victorie. După partidă, în declarațiile publicate pe site-ul oficial al clubului, Chivu a explicat că rolul său este să le ofere portarilor încredere și liniște. A vorbit despre răbdare și despre refuzul de a formula verdicte generale pornind de la greșeli.

Victoria nu dovedește că păstrarea unui goalkeeper în echipă este întotdeauna soluția corectă. Arată însă că încrederea poate avea un rezultat sportiv concret. Uneori, omul despre care ești întrebat de ce „încă” joacă este omul care te ajută să câștigi.

Revenirea lui Popescu

Când Rădoi a plecat, pe 10 noiembrie 2025, titular era Pavlo Isenko. Ucraineanul apărase și în ultimul său meci, înfrângerea cu UTA, 1–2, din 9 noiembrie. Noul antrenor, portughezul Paolo Coelho, a început tot cu Isenko. Totuși, în primele sale cinci partide, l-a folosit și pe Popescu: în remiza cu U Cluj, 0–0, și în victoria din Cupă cu Petrolul, 4–0. Momentul important a venit în februarie 2026. Isenko a fost eliminat cu Farul, iar Popescu a apărat cu Oțelul pe 5 februarie. Coelho l-a păstrat apoi în poartă inclusiv la partidele cu Dinamo și FCSB. Aceasta este dovada concretă a încrederii acordate: șansa inițială a apărut dintr-o împrejurare, dar continuarea a fost alegerea antrenorului.

În 2026, Popescu a revenit între titulari și a contribuit la câștigarea Cupei și a campionatului. În mai, GSP l-a desemnat jucătorul lunii. Vorbind despre greșeala cu Rapid, portarul a spus: „mă bucur că am rămas puternic mental”. A subliniat in mod special sprijinul primit din partea familiei.

Concurența a continuat și după sosirea lui Răzvan Sava, împrumutat cu opțiune de cumpărare într-un context în care Isenko era accidentat.

La victorie îi numim extraordinari. La înfrângere le punem la îndoială valoarea și viitorul. Apoi le cerem echilibru.

Fotbalul românesc are nevoie de exigență. Are nevoie și de măsură. Antrenorul trebuie să poată explica eroarea, să stabilească obiective și să ofere o cale credibilă de revenire. Altfel, jucătorul poate înțelege că munca lui valorează doar până la următoarea dezamăgire. La victorie îi numim extraordinari. La înfrângere le punem la îndoială valoarea și viitorul. Apoi le cerem echilibru.

Laurențiu Popescu trebuia să prindă mingea lui Christensen. Pentru acea fază, critica era justificată. Dar un club își arată priceperea și prin felul în care își recuperează jucătorii după ce au greșit. Altfel, riscă să caute în altă parte un portar bun, în timp ce îl are deja în propriul vestiar. Craiova a demonstrat, mai ales dupa venirea lui Cohelo, ca are aceasta capacitate. Iar Popescu, la cei 29 de ani ai sai, merita la randul sau apreciat pentru ca a demonstrat ca valoarea poate supraviețui gafei.

Națională, palmares și cotă

Prima convocare la naționala de seniori a venit în septembrie 2024, sub comanda lui Mircea Lucescu, pentru partidele cu Kosovo și Lituania. Convocarea nu a însemnat și debut: Popescu a rămas rezervă.

Palmares alături de Universitatea Craiova:

Un titlu de campion: 2025/2026.

Trei Cupe ale României: 2017/2018, 2020/2021 și 2025/2026.

O Supercupă: ediția 2026.

Cota: 1,4 milioane euro