În urmă cu 70 de ani, câțiva jurnaliști francezi au avut o idee: dacă Europa are cea mai bună echipă de fotbal, de ce nu ar avea și cel mai bun fotbalist? Au inventat un trofeu, au trimis buletine de vot unor colegi din 16 țări și au ales un câștigător de 41 de ani, care juca la Blackpool. Astăzi, Balonul de Aur este cel mai râvnit premiu individual al fotbalului mondial. În această seară, ceremonia ajunge la Londra, în orașul pe care organizatorii l-au ales pentru a-i aduce un omagiu primului laureat. În spatele strălucirii aurului se află însă o poveste extraordinară, cu gazetari vizionari, reguli care au exclus legende, voturi controversate și un trofeu pe care meșterii francezi îl construiesc încă manual.

Totul a început într-o redacție, nu într-un sediu de federație

Paris, 1956. Europa își reconstruia viața după război. Fotbalul devenea tot mai popular, marile cluburi atrăgeau mulțimi impresionante, iar televiziunea începea să transforme jucătorii în celebrități internaționale.

Cu un an înainte se născuse Cupa Campionilor Europeni, strămoșul actualei Champions League. Inițiativa nu venise dintr-o federație sportivă, ci tot din redacția unui ziar francez, L’Équipe. nAcolo lucrau trei oameni care aveau să schimbe definitiv fotbalul: Gabriel Hanot, Jacques Ferran și Jacques de Ryswick. Gabriel Hanot nu era doar jurnalist. Fusese internațional francez, selecționer și una dintre cele mai respectate voci ale fotbalului european. În anii ’50, Hanot susținea că marile cluburi meritau o competiție continentală adevărată. Era convins că fotbalul trebuie să depășească granițele naționale.

În decembrie 1954, când presa engleză proclamase Wolverhampton Wanderers drept cea mai bună echipă din lume după câteva victorii amicale, Hanot a contestat ideea. O asemenea superioritate trebuia demonstrată împotriva marilor cluburi europene, în meciuri oficiale. Din această polemică a crescut proiectul Cupei Campionilor Europeni.

După nașterea competiției, jurnaliștii au pus următoarea întrebare: dacă putem desemna cea mai bună echipă, de ce nu și cel mai bun jucător? Așa s-a născut Balonul de Aur.

Muzeul Național al Sportului din Franța îi identifică explicit pe Hanot, Ferran și de Ryswick drept inițiatorii proiectului. Ideea a fost transformată într-un premiu editorial al revistei France Football, publicație din același univers jurnalistic ca L’Équipe. Nu a fost o decizie a FIFA sau UEFA și nici rezultatul unui congres al federațiilor.

Era o inițiativă a presei sportive.

Mărturisirea extraordinară a unuia dintre fondatori: voiau și să vândă revista

Jacques Ferran, unul dintre părinții Balonului de Aur, a trăit suficient pentru a vedea cum premiul său devenise o instituție mondială. Într-un interviu evocat de UEFA după moartea sa, în 2019, Ferran a fost întrebat dacă își imaginase vreodată că trofeul avea să capete o asemenea importanță. Răspunsul a fost dezarmant de sincer: nu.

Ferran a explicat că, la început, jurnaliștii voiau pur și simplu să creeze ceva care să ajute France Football să se dezvolte și să se vândă mai bine. Este poate cel mai frumos paradox al întregii povești. Un premiu inventat inclusiv din rațiuni editoriale și comerciale, într-o perioadă în care revistele sportive concurau pentru cititori, avea să devină una dintre cele mai prestigioase distincții individuale din sport.

Înainte de strategiile globale de marketing, sponsorii internaționali și transmisiunile televizate, Balonul de Aur a fost, în esență, o idee jurnalistică foarte bună.

1956. Primul câștigător avea 41 de ani și juca la Blackpool

Primul Balon de Aur nu i-a revenit unui jucător de la Real Madrid, echipa care tocmai câștigase prima Cupă a Campionilor Europeni. Nici măcar unui tânăr aflat în plină ascensiune. L-a câștigat Stanley Matthews, extrema dreaptă a lui Blackpool, în vârstă de 41 de ani. Matthews era un caz excepțional. Supranumit Vrăjitorul driblingului, juca fotbal profesionist de peste două decenii și continua să-i depășească pe fundași prin tehnică, inteligență și o condiție fizică uimitoare. Nu era cel mai bun marcator al Europei. Nu câștigase Cupa Campionilor. Nu avea nici cele mai impresionante trofee ale anului. Dar reprezenta ceva ce jurnaliștii vremii prețuiau enorm: eleganța, constanța, longevitatea și fair-play-ul.

Matthews a primit 47 de puncte, față de 44 pentru Alfredo Di Stéfano și 33 pentru Raymond Kopa. Doar trei puncte l-au despărțit de legendarul atacant al lui Real Madrid. Iar ceremonia nu a avut nimic din fastul actual. Pe 18 decembrie 1956, Matthews a primit trofeul într-o încăpere cu lambriuri de lemn din Primăria orașului Blackpool. Printre cei prezenți se afla Gabriel Hanot. Nu exista covor roșu, nu existau spectacole muzicale și nici milioane de telespectatori. A fost o festivitate modestă, aproape intimă.

După 70 de ani, organizatorii au decis să aducă gala la Londra tocmai pentru a-l omagia pe acest prim câștigător.

Primele reguli: un premiu european, pentru europeni, votat de 16 jurnaliști

În 1956, Balonul de Aur nu își propunea să desemneze cel mai bun fotbalist din lume. Se numea, în esență, premiul pentru cel mai bun fotbalist european al anului. Primele reguli aveau o simplitate pe care formatul actual a pierdut-o. Erau eligibili jucătorii de naționalitate europeană, care evoluau în fotbalul european. Votau 16 jurnaliști sportivi, din 16 țări europene. Fiecare jurnalist alcătuia un clasament cu cinci fotbaliști. Primul primea cinci puncte, următorii patru, trei, două și unul. Câștiga jucătorul care acumula cele mai multe puncte. Nu exista o grilă modernă, detaliată, de evaluare a performanței. Criteriul central era aprecierea jurnalistică a valorii și prestațiilor fotbalistului de-a lungul anului calendaristic. Rezultatele echipei, influența jucătorului, talentul și reputația sportivă cântăreau în judecata fiecărui votant. Acest sistem avea un avantaj: era simplu și putea fi explicat oricărui cititor. Dar avea și o limită fundamentală: exclusea unele dintre cele mai mari genii ale fotbalului mondial.

Pelé și Maradona: două legende care nu puteau câștiga

Poate cea mai mare nedreptate istorică asociată Balonului de Aur nu este un vot controversat. Este faptul că, vreme de aproape patru decenii, unii jucători nici măcar nu aveau dreptul să participe. Pelé nu a câștigat niciodată Balonul de Aur în timpul carierei. Nu pentru că jurnaliștii europeni îl considerau inferior celorlalți. Ci pentru că brazilienii nu erau eligibili. Același lucru era valabil pentru Maradona, chiar și atunci când argentinianul cucerea lumea cu Napoli și Argentina. Oricât de extraordinare ar fi fost performanțele lor, regulamentul nu le permitea să intre în competiție.

Situația s-a schimbat abia în 1995, când France Football a deschis premiul tuturor fotbaliștilor care evoluau la cluburi europene, indiferent de naționalitate. Primul câștigător după modificare a fost George Weah, liberianul lui AC Milan. A fost un moment istoric. Pentru prima dată, un fotbalist african putea câștiga oficial distincția, iar Weah a făcut-o chiar în anul schimbării regulamentului.

Din 2007, eligibilitatea a devenit globală: fotbaliștii puteau fi aleși indiferent de țara în care jucau. Balonul de Aur devenise, în sfârșit, un premiu cu adevărat mondial.

Un portar a câștigat Balonul de Aur. Și, după 63 de ani, este încă singurul

În 1963, premiul a ajuns la un om care nu înscria goluri și nu executa driblinguri. Lev Iașin, legendarul portar sovietic al lui Dinamo Moscova, a câștigat Balonul de Aur. Poreclit Păianjenul Negru pentru echipamentul închis la culoare și reflexele extraordinare, Iașin rămâne singurul portar care a primit trofeul principal. Este un fapt remarcabil și, în același timp, o dovadă a unui dezechilibru aproape permanent al votului: atacanții și mijlocașii ofensivi au avut întotdeauna un avantaj în fața portarilor și fundașilor. Gianluigi Buffon, Manuel Neuer, Iker Casillas sau Oliver Kahn au intrat în istoria fotbalului fără să câștige vreodată acest premiu.

În 2019 a fost creat un trofeu separat pentru portari, Trofeul Iașin, care îi poartă numele. Însă performanța sovieticului din 1963 rămâne unică.

1986. Igor Belanov, omul pe care Hagi și Steaua l-au învins la Monte Carlo

Istoria Balonului de Aur are și un episod care se intersectează spectaculos cu fotbalul românesc. În 1986, premiul a fost câștigat de Igor Belanov, atacantul sovietic al lui Dinamo Kiev, într-un an în care evoluțiile sale de la Campionatul Mondial din Mexic au impresionat Europa. Belanov marcase de trei ori împotriva Belgiei, în optimile Mondialului, iar Dinamo Kiev câștigase Cupa Cupelor. Câteva luni mai târziu, pe 24 februarie 1987, Belanov era pe teren la Monte Carlo, în Supercupa Europei. Adversara sa era Steaua București, campioana Europei. Steaua a câștigat cu 1-0, printr-un gol spectaculos al lui Gheorghe Hagi, din lovitură liberă. A fost una dintre serile în care fotbalul românesc a învins o echipă cu Balonul de Aur în teren. Câștigătorul din 1986 nu a putut împiedica succesul Stelei, iar Hagi, pe atunci în vârstă de 22 de ani, și-a anunțat prin acea execuție intrarea în marea aristocrație a fotbalului european. Este una dintre frumoasele ironii ale istoriei: un fotbalist român care nu avea să câștige niciodată Balonul de Aur a înscris golul decisiv împotriva echipei unuia dintre laureații săi.

In 2026, presa semnaleaza prezenta lui Belanov cu trofeul pe frontul de lupta dintre Ucraina si Rusia, pentru a-i incuraja pe soldatii ucraineni.

De la premiul jurnaliștilor la duelul Messi – Cristiano Ronaldo

Timp de decenii, Balonul de Aur a fost dominat de nume legendare: Alfredo Di Stéfano, Johan Cruyff, Franz Beckenbauer, Michel Platini, Marco van Basten, Ronaldo Nazário, Zinédine Zidane și Ronaldinho. Dar începând cu 2008, competiția a căpătat o nouă dimensiune. Lionel Messi și Cristiano Ronaldo au transformat Balonul de Aur într-una dintre cele mai mari rivalități individuale din istoria sportului.

Lionel Messi - 8 trofee

Cristiano Ronaldo - 5 trofee

Împreună au câștigat 13 dintre cele 16 ediții disputate în intervalul 2008–2023. Rivalitatea lor a produs nu doar performanțe ieșite din comun, ci și o schimbare de percepție: pentru milioane de suporteri, Balonul de Aur a devenit un argument suprem în dezbaterea despre cel mai bun fotbalist din toate timpurile. Uneori, poate chiar prea mult.

Pentru că trofeul a început să fie privit mai puțin ca o recunoaștere a performanței unui sezon și mai mult ca un verdict definitiv asupra valorii unei cariere.

2010–2015: perioada în care au votat și selecționerii, și căpitanii

Una dintre cele mai importante schimbări de regulament a venit în 2010. France Football și FIFA au decis să unească Balonul de Aur cu premiul FIFA World Player of the Year. S-a născut FIFA Ballon d’Or. Pe lângă jurnaliști, au început să voteze și selecționerii, și căpitanii echipelor naționale. Era o modificare profundă. Fotbaliștii ajungeau să fie evaluați și de adversarii sau colegii lor, nu numai de presă. Dar noul sistem a provocat discuții privind influența popularității, a reputației și a relațiilor personale asupra votului.

În 2016, parteneriatul s-a încheiat. FIFA și-a continuat propriile premii, sub marca The Best FIFA Football Awards, iar France Football și-a recăpătat controlul asupra Balonului de Aur.

Din acel moment, jurnaliștii au redevenit singurii votanți ai trofeului.

Anul în care Balonul de Aur nu a existat

În 2020, pandemia de COVID-19 a produs o premieră absolută: France Football a anulat acordarea trofeului. Era prima dată din 1956 când Balonul de Aur nu avea câștigător. Robert Lewandowski, care realizase un sezon extraordinar cu Bayern München, a fost considerat de numeroși observatori principalul dezavantajat al acelei decizii. Dar nu există un câștigător oficial al ediției din 2020. Trofeul pur și simplu nu a fost acordat.

Mai târziu, Lionel Messi însuși a vorbit public despre meritul atacantului polonez de a fi recunoscut pentru acel sezon. Episodul arată cât de complicat poate deveni un premiu individual într-un sport colectiv, mai ales atunci când calendarul competițional este perturbat.

Cum se votează Balonul de Aur în 2026? Regulile sunt mai clare decât oricând

Din 2022, premiul nu mai este acordat pentru performanțele dintr-un an calendaristic, ci pentru un sezon sportiv complet. Pentru ediția 2026, perioada luată în calcul este 3 august 2025 – 19 iulie 2026, incluzând și marile competiții internaționale, precum Cupa Mondială din 2026.

Regulamentul oficial publicat de France Football stabilește trei criterii, în această ordine:

1 Performanța individuală

Este criteriul principal. Contează cât de decisiv, impresionant și influent a fost fotbalistul. Golurile și pasele decisive sunt relevante, dar nu constituie singura măsură a valorii.

2 Performanțele colective și trofeele câștigate

Sunt luate în calcul rezultatele obținute cu echipa de club și cu naționala, dar acestea nu sunt automat mai importante decât prestația individuală.

3 Clasa și fair-play-ul

Regulamentul cere ca votanții să țină cont și de comportamentul sportiv, respectul față de adversari și imaginea generală a jucătorului.

Un detaliu important: criteriile sunt ierarhizate, dar regulamentul nu le atribuie procente fixe. Nu există o formulă în care golurile valorează 40%, trofeele 30% și fair-play-ul 30%. Votul rămâne o evaluare jurnalistică, nu un calcul statistic automat.

Cine decide câștigătorul?

În 2026, Balonul de Aur masculin este decis de 100 de jurnaliști, câte unul din fiecare dintre primele 100 de țări ale clasamentului FIFA.

Pentru premiul feminin votează 50 de jurnaliști, reprezentând primele 50 de țări.

Fiecare jurnalist alege zece nume din lista oficială de 30 de nominalizați.

Punctajul acordat de fiecare jurnalist

Locul 1 - 15 pct.

Locul 2 - 12 pct.

Locul 3 - 10 pct.

Locul 4 - 8 pct.

Locul 5 - 7 pct.

Locul 6 - 5 pct.

Locul 7 - 4 pct.

Locul 8 - 3 pct.

Locul 9 - 2 pct.

Locul 10 - 1 pct.

Câștigă fotbalistul cu cel mai mare punctaj total. În caz de egalitate, decide numărul voturilor pentru primul loc, apoi pentru locul al doilea și așa mai departe. Lista celor 30 de nominalizați este alcătuită prin participarea redacțiilor France Football și L’Équipe, a unor jurați și a ambasadorilor UEFA.

În 2026, Luis Figo și Fabio Capello participă la procesul de nominalizare pentru premiul masculin, iar Nadine Kessler pentru cel feminin.

Așadar, FIFA nu alege câștigătorul, UEFA nu votează în locul jurnaliștilor, iar antrenorii și căpitanii echipelor naționale nu mai fac parte din colegiul electoral al acestui premiu. France Football organizează și controlează votul, iar UEFA este partener în organizarea ceremoniei.

Balonul de Aur nu este făcut din aur masiv. Iar fabricarea lui durează aproape 100 de ore

Există o altă poveste fascinantă, ascunsă în interiorul trofeului. De 70 de ani, Balonul de Aur este realizat de aceeași casă franceză de bijuterii și orfevrărie: Mellerio, ale cărei origini în Franța datează din 1515. Este o tradiție extraordinară.

În timp ce regulamentul s-a schimbat, votanții s-au înmulțit, iar fotbalul a devenit o industrie de miliarde, trofeul continuă să fie realizat manual. Procesul începe cu aproximativ șase luni înainte de decernare. Meșterii sudează două emisfere din alamă. Apoi un specialist reproduce, prin gravură și modelare, liniile care imită panourile unei mingi de fotbal. Urmează șlefuirea, lustruirea, aurirea și fixarea pe un soclu realizat din pirită, mineralul cunoscut popular drept „aurul proștilor”. Este un paradox simpatic: cel mai râvnit trofeu de aur din fotbal stă pe un mineral care seamănă cu aurul, dar nu este aur.

Fabricarea necesită aproape 100 de ore de muncă manuală. Iar numele câștigătorului este gravat manual în etapa finală, păstrată confidențială. Trofeul nu este din aur masiv. Este construit din metal, acoperit cu un strat de aur. Valoarea lui reală nu este dată de metalul prețios, ci de ceea ce reprezintă.

2026. Balonul de Aur se întoarce simbolic acasă, în Anglia

În această seară, luni, 26 octombrie 2026, Balonul de Aur aniversează 70 de ani printr-o ceremonie specială. Pentru prima dată, gala organizată în actuala formulă France Football–UEFA se desfășoară la Londra, la London Palladium Theatre. Alegerea nu este întâmplătoare. Este un omagiu adus lui Stanley Matthews, englezul care câștiga prima ediție, în 1956.

Există și o nuanță istorică: ceremonia s-a desfășurat în afara Franței și între 2010 și 2015, la Zürich, în perioada colaborării cu FIFA. Așadar, Londra nu reprezintă prima ieșire internațională a galei, ci prima ediție organizată în capitala britanică.

Prezentatorii sunt Thierry Henry și Kate Scott. Gala începe la ora 22:00 a României. Pe lângă cele două premii principale, masculin și feminin, vor fi acordate trofee pentru cei mai buni tineri, portari, antrenori, atacanți și cluburi, precum și Premiul Sócrates, dedicat implicării sociale.

Începând din 2018, premiul feminin a devenit parte a tradiției Balonului de Aur. Prima laureată a fost norvegianca Ada Hegerberg, iar în 2025 trofeul a fost câștigat de Aitana Bonmatí, pentru a treia oară consecutiv. La masculin, ultimul laureat este Ousmane Dembélé, câștigătorul din 2025.

O ultimă poveste: poate fi ales cel mai bun fotbalist al lumii?

Balonul de Aur este unul dintre acele premii care provoacă anual o întrebare imposibil de rezolvat definitiv.

Cine este cel mai bun fotbalist?

Cel care marchează cele mai multe goluri? Cel care câștigă Champions League? Cel care decide finala Cupei Mondiale? Cel care joacă spectaculos în fiecare săptămână? Sau cel care face ca echipa lui să fie mai bună, chiar fără să apară mereu pe tabela marcatorilor?

Gabriel Hanot și colegii săi nu au găsit un răspuns matematic în 1956. Nici cei 100 de jurnaliști care votează în 2026 nu îl pot găsi. Și poate tocmai de aceea Balonul de Aur a supraviețuit.

Nu este doar un premiu. Este o discuție fără sfârșit despre frumusețea fotbalului, despre valoare și despre ce înseamnă cu adevărat să fii mare. Stanley Matthews l-a câștigat la 41 de ani, pentru eleganță și longevitate. Lev Iașin l-a câștigat apărând poarta. George Weah a schimbat istoria eligibilității sale. Messi și Cristiano Ronaldo l-au transformat într-o rivalitate care a traversat generații. Iar Pelé și Maradona au rămas pentru totdeauna dovada că poți fi printre cei mai mari fotbaliști din istorie fără să ai numele gravat pe acest trofeu.

În această seară, un nou nume va fi adăugat pe suprafața aurie.

Dar undeva, în arhivele revistei France Football, rămâne imaginea unui bărbat de 41 de ani, îmbrăcat elegant, care primește o mică minge aurie într-o încăpere din Blackpool.

Totul a început cu trei jurnaliști care au vrut să premieze frumusețea fotbalului. Șaptezeci de ani mai târziu, întreaga lume așteaptă verdictul lor.

Reperele celor 70 de ani

An Moment istoric

1956 - Se înființează Balonul de Aur. Primul câștigător: Stanley Matthews

1963 - Lev Iașin devine primul și singurul portar laureat

1995 - Sunt acceptați jucătorii de orice naționalitate care evoluează în Europa; câștigă George Weah

2007 - Premiul devine global, indiferent de campionatul în care evoluează jucătorul

2010–2015 - Colaborarea cu FIFA; votează jurnaliști, selecționeri și căpitani

2016 - France Football reia organizarea independentă a votului

2018 - Primul Balon de Aur feminin, câștigat de Ada Hegerberg

2020 - Premiul nu se acordă, din cauza pandemiei

2022 - Evaluarea trece de la anul calendaristic la sezonul sportiv

2024 - Începe parteneriatul de organizare cu UEFA

2026 - Aniversarea de 70 de ani; gala are loc la Londra

Surse documentare:

Musée National du Sport – Originile și fondatorii Balonului de Aur⁠

UEFA – Jacques Ferran și nașterea Balonului de Aur⁠

France Football – Stanley Matthews și prima ceremonie din 1956⁠

France Football – Regulamentul oficial de vot pentru 2026⁠

Mellerio – Cum se construiește manual Balonul de Aur⁠

UEFA – Lista istorică a câștigătorilor din 1956 până în 2025⁠

UEFA – Gala Balonului de Aur 2026, program și categorii⁠